-

USAMV Cluj vrea să construiască un nou campus lângă Pădurea Hoia

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca are în plan amenajarea unui nou campus ce va fi construit la marginea pădurii Hoia.

Ferma-campus se va întinde pe mai bine de 30 de hectare, studenții Facultății de Zootehnie urmând să efectueze stagiile de practică în noul campus.

Vor fi 30 de clădiri, care vor adăposti un amfiteatru și laboratoare, însă, în principal, ferma va avea multe animale.

Aici vor fi specii autohtone, păsări, bivoli, vaci, dar este prevăzut și un lac. De asemenea, va fi și un acvariu mare, vrem să facem un parc de conservare a biodiversității. Vrem să avem mai multe rase din aceeași specie, să vedem fiecare cum se comportă în regimuri diferite. Sunt și laboratoare, amfiteatru, este un proiect foarte complex, de altfel. În mod sigur va fi deschisă și publicului toată infrastructura asta, prevăzută cu alei, cu tot ce înseamnă facilități și pentru public”, susține directorul administrativ al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară, Lucian Naș.

Biobaza USAMV va fi situată la marginea pădurii Hoia, iar amenajarea ei nu va afecta fondul forestier, asigură reprezentanții instituției.

Licitația pentru proiectarea și execuția infrastructurii a fost lansată recent, valoarea contractului fiind de peste 21 de milioane de lei. Lucrările ar putea fi gata în aproximativ doi ani.

Pădurea Hoia, locul unde se dorește amenajarea unui nou Campus Universitar, are și o poveste.

Ea are ca personaj principal un cioban care vrea să se adîncească in pădure cu oile lui. El reuseste să inainteze pănă in Poiana Rotundă, însă, acolo, ciobanul nu a mai fost văzut niciodată.

Hoia este vestită în lume pentru frecvența cu care apar aici diverse fenomene paranormale. În 1968, un clujean a fotografiat în Poiana Rotundă un OZN, fotografiile fiind printre puținele de acest gen autentice, după părerea specialiștilor.

Sursa: Viorel Grosu

Foto: wikipedia.org

Articole înrudite