-

Anul școlar se va încheia pe 12 iunie 2020

Grădinițele, școliile și universitățile nu se vor mai redeschide în acest an de învățământ. Anul școlar se va încheia pe 12 iunie 2020.

Până atunci, elevii vor avea mediile încheiate, cu notele pe care le au acum. În cazuri excepționale, se mai poate face, sigur, o evaluare suplimentară. Declarația a fost făcută de președintele României, Klaus Iohannis, care a participat la o ședință în regim de urgență, privind măsurile de gestionare a epidemiei de Covid 19, organizată astăzi la Palatul Cotroceni.

Sunt totuși câteva excepții, a mai spus șeful statului.

Elevii din clasele terminale, a 8-a , a 12-a, a 13-a unde este cazul, la profesională în anii terminali, vor putea reveni la școală între 2 și 12 iunie 2020, pentru a se putea pregăti pentru examenele naționale.

În asemenea situații, vor fi maxim 10 elevi într-o sală de clasă, vor sta maxim 2-3 ore acolo și se vor pregăti pentru examenele naționale.

Atât evaluarea națională cât și bacalaureatul se vor desfășura așa cum au fost planificate, însă cu respectarea unor reguli foarte stricte de distanțare socială, vor intra pe un coridor, vor ieși pe un alt coridor, se vor face dezinfecțiile regulate, se va măsura temperatura tuturor persoanelor care intră în școală și alte reguli care vor fi explicate în detaliu de reprezentanții ministerului educației.

O a 2-a temă foarte importantă de care a vorbit șeful statului, se referă la persoanele de peste 65 de ani.

Începând de astăzi, tot prin ordonanță militară, persoanele de peste 65 de ani, vor avea la dispoziție 2 intervale zilnice, dimineața de la ora 7.00 la 11.00 și seara de la ora 19.00 până la ora 22.00, când vor putea să iasă din casă, fie pentru cumpărături, fie pentru a face un pic de mișcare în jurul locuinței.

Declarația a fost făcută de președintele României, Klaus Iohannis, după o ședință de urgență privind măsurile de gestionare a epidemiei de Covid 19 organizată astăzi la Palatul Cotroceni.

Foto: pixabay

banner 600 b 1