-

Elevii le cer autorităţilor să revină asupra deciziei de a redeschide şcolile pentru anii terminali

Mai multe asociaţii ale elevilor le cer autorităţilor să revină asupra deciziei de a redeschide şcolile pentru cei din anii terminali.

Într-un memoriu adresat şefului statului şi semnat de liderul Uniunii Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi, Laviniu Lăcustă, se arată că pericolul infectării este la fel de mare pentru toţi, în condiţiile în care este posibil să apară cazuri în rândul profesorilor, al elevilor şi inevitabil în familiile acestora.

Semnatarii memoriului cer ca evaluarea naţională şi balaureatul să fie parcurse după modelul unor ţări precum Marea Britanie, Franţa, Olanda, Polonia sau Republica Moldova.

Potrivit reprezentanţilor elevilor, soluţia ar fi ca media anilor de studiu să fie criteriul pentru absolvirea celor două examene.

Sursa: rador

Foto: pixabay

banner 600 d 1

Articole înrudite