-

Noi reglementări europene privind protecţia datelor personale

Urmează să intre în vigoare noile reglementări privind protecţia datelor personale. Acestea prevăd şi aplicarea aşa-numitului drept de a fi uitat la care pot recurge clienţii.

Noile măsuri intervin pe fondul unei încrederi deja zdruncinate a clienţilor, despre modul cum sunt folosite datele lor.

Un nou regulament european privind protecţia datelor cu caracter personal va intra în vigoare de la 25 mai şi are impact asupra unui număr mare de industrii care desfăşoară activităţi legate de prelucrarea acestui tip de date.

Principala modificare adusă de actul normativ, care înlocuieşte directiva în domeniu este înfiinţarea responsabilului cu protecţia datelor, funcţie ce va trebui să existe obligatoriu în sistemul public, dar şi la firmele private care fac prelucrări de date pe scară largă sau de date sensibile - a declarat astăzi şeful Biroului Juridic şi Comunicare din cadrul Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Alina Săvoiu.

Prezentă la o conferinţă privind impactul noilor reguli în domeniul asigurărilor ea a adăugat că alte noutăţi sunt legate de obligaţia păstrării evidenţei prelucrărilor, de derularea unor evaluări de impact ale acestor activităţi, de obligativitatea notificării încălcărilor de securitate către autoritate, dar şi de introducerea de noi drepturi pentru clienţi

„Ştiţi foarte bine, există dreptul la informare, dreptul la intervenţie, dreptul de opoziţie al persoanei faţă de prelucrările pe care le efectuaţi, dar s-a adăugat dreptul la restricţionarea prelucrării, dreptul la portabilitatea datelor şi dreptul de a fi uitat, celebrul drept de a fi uitat, aplicabil în mod special pe partea de prelucrări pe internet”, a declarat Alina Săvoiu.

Conform unor studii efectuate cerent, consumatorii nu sunt mulţumiţi de modul în care companiile se folosesc de datele lor personale.

La rândul său, avocatul Maria Ilin declara pentru Radio România: „Din perspectiva clienţilor, peste 92% dintre aceştea nu au încredere că datele lor cu caracter personal sunt prelucrate în condiţii de siguranţă şi de securitate.

Totodată, 57% dintre consumatori au considerat că încrederea lor în brenduri este limitată în a le folosi datele cu caracter personal. Mulţi dintre noi suntem obişnuiţi să primim tot felul de emailuri pe adresele noastre personale şi de multe ori ne întrebăm cum am ajuns să primim astfel de emailuri de informare pe care nu ne amintim să le fi solicitat vreodată”.

În acelaşi timp, 90% dintre companii apreciază că este foarte dificil să şteargă datele clienţilor, 60% dintre ele nu au implementate sistemele care să le permită ştergerea datelor, iar peste 40% dintre angajaţii responsabili cu activitatea de marketing spun că nu înţeleg modalitatea în care ar trebui să se aplice legea şi nici care sunt cele mai bune practici în domeniu.

Maria Ilin concluzionează că există diferenţe semnificative între modul în care consumatorii îşi doresc să le fie prelucrate datele cu caracter personal şi modalitatea în care firmele îşi promovează afacerile. Problemele cele mai mari vor apărea, în opinia specialiştilor, în ceea ce priveşte consinţământul şi dovada acestuia, stabilirea datelor strict necesare a fi prelucrate, dar şi aspectele legate de accesul la date.

Sursa: rador

Articole înrudite