-

Ora de vară ar putea să dispară! Află motivul

Deputaţii europeni au cerut o evaluare a regimului actual al orei şi, dacă este necesar, o revizuire a regulilor într-o rezoluţie adoptată de Parlamentul European, cu 384 de voturi "pentru".

În rezoluţia adoptată la Strasbourg, deputaţii europeni îi cer Comisiei Europene să evalueze în detaliu directiva privind ora de vară şi dacă este cazul să propună revizuirea ei.

Într-un comunicat al Parlamentului European se spune că mai multe iniţiative cetăţeneşti au arătat o anumită îngrijorare faţă de modificarea bianuală a orei care marchează începutul şi sfârşitul perioadei de vară şi care are loc în prezent la ultimul sfârşit de săptămână din martie şi respectiv octombrie.

Comunicatul parlamentului mai spune că numeroase studii efectuate până acum nu au reuşit să tragă o concluzie clară, dar indică anumite efecte negative asupra sănătăţii umane.

Directiva privind schimbarea orei, care a intrat în vigoare în 2001, stabileşte o dată şi o oră comune pentru începerea şi încheierea perioadei de vară în UE, cu scopul de a ajuta la o mai bună funcţionare a pieţei interne.

Sursa: rador

Articole înrudite