De ce mințim? 4 explicații date de psihologi
Recunosc că am decis să scriu acest articol după ce mi-am dat seama că minciuna este parte importantă din viața noastră. Chiar dacă nu ne dăm seama de asta.
02 Decembrie 2018, 22:22
Evident, există minciuni mai mici și minciuni mai mari, care îi pot afecta pe cei din jurul nostru, sau care pot avea consecințe chiar asupra noastră, mai târziu. Zicem deseori că printr-o minciună mică putem cosmetiza adevărul. Ne poate ajuta să obținem un job mai bine plătit. Cert este că aproape de fiecare dată când o facem nu ne gândim și la consecințe. Fie că o facem pentru a nu supăra pe cineva (cum ar fi să-i spui unei persoane care ține regim să slăbească că se văd deja niște rezultate). Fie prezentăm un adevăr imaginar în avantajul nostru.
Recent, o prietenă mi-a povestit cum procedează cu soțul ei pentru a-l convinge atunci când vrea să cumpere ceva în casă. „Mai întâi îi fac o prezentare a produsului. Eventual, îi spun că e la preț redus. Apoi, îl întreb cât crede el că este prețul respectivului produs. În funcție de răspuns, eu mai scad din sumă, ca să i se pară și lui ieftin. Așa mă aleg cu ceva nou în casă pe gustul meu. Și nu e o minciună gravă sau importantă.“
Mințim din compasiune
Apelăm chiar și de câteva ori pe zi la minciună. Mai ales, la cele pe care le considerăm nevinovate. „Chiar mă gândeam la tine și voiam să te sun!“ sau „Și mie mi-e dor de tine!“. Sunt numai două exemple de minciuni inofensive pe care le folosim uneori în relația de cuplu sau cu unii prieteni. „Există în cupluri o minciună mai gravă, să-i zicem așa. „Și eu te iubesc!“, spune unul din parteneri, deși nu simte acest lucru,doar pentru a-l face pe celălalt să se simtă bine. Doar din compasiune și de a nu răni sentimentele celuilalt. Din păcate, acesta va suferi mai devreme sau mai târziu, poate de două ori mai mult. O dată pentru că nu-i sunt împărtășite sentimntele și o dată pentru că a fost mințit“, explică Sorana Coman, psihoterapeut adlerian.
Și totuși de ce o facem?
„Încă din copilărie, oamenii exersează ascunderea adevărului. Copiilor le e frică de pedepse și ajung la maturitate să mintă, fie pentru a căpăta un avantaj, fie pentru a-i nu supăra pe alții, fie pentru a părea că sunt în rând cu ceilalți. Oamenii care au stima de sine scăzută caută aprecierea celorlalți, exagerând propriile succese sau ascunzând greșelile. Și asta numai pentru a nu fi prost văzuți de cei din jur. Oamenii seferesc de eșec. Le este frică de el. De aceea, nu au curajul să recunoască fapul că sunt imperfecți și au așteptări mari de la ceilalți. Când de fapt ei nu-și pot accepta greșelile. În afară de aspectul moral, minciuna aduce dezavantajul de a purta o mască în fața celorlalți. Neasumându-ți cine ești, poți altera relațiile cu ceilalți, prin apariția lipsei de încredere“, spune psihoterapeutul.
Omiterea adevărului e tot o minciună?
............
