-

Numărul de pensionari care au primit indemnizaţie socială, în scădere în martie 2019

Numărul de beneficiari ai indemnizaţiei sociale pentru pensionari a fost, în martie 2019, de 1.056.212 persoane, în scădere cu 2.351 faţă de luna precedentă.

Conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), din totalul beneficiarilor de indemnizaţie socială înregistraţi în septembrie, 872.906 erau pensionari din sistemul public şi 183.306 pensionari agricultori.

În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 226 de lei. Cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele Bistriţa-Năsăud - 263 lei, Cluj - 261 lei şi Hunedoara - 255 lei.

Cei mai mulţi beneficiari ai acestei indemnizaţii erau în judeţele Suceava - 35.162 pensionari, Dolj - 31.518 şi Iaşi - 31.206.

În ceea ce priveşte pensionarii agricultori, indemnizaţia socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 147 lei, valoarea ce mai mare fiind înregistrată în Bucureşti (între 181 lei şi 224 lei) şi în judeţele Ilfov - 222 de lei şi Gorj - 203 de lei.

Numărul cel mai mare de beneficiari se înregistra în judeţele Dolj - 12.179 persoane, Iaşi - 12.119 persoane şi Botoşani - 11.354 persoane.

AGERPRES

Foto: Pixabay

Articole înrudite