-

Azi e Ziua Tatălui. În România, se sărbătorește de un deceniu

În România este sărbătorită astăzi Ziua Tatălui, instituită prin lege în anul 2009, act normativ care prevede, totodată, şi sărbătorirea Zilei Mamei, în prima duminică a lunii mai.

Ziua Tatălui se sărbătoreşte în cea de-a doua duminică a lunii, astfel, anul acesta, în 12 mai 2019. Iniţiativa a aparţinut Alianţei Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor şi unui grup de 7 parlamentari români, preocupaţi de susţinerea familiei, de protejarea drepturilor copilului şi de întărirea rolului fiecărui părinte în creşterea şi educarea propriului copil. Totodată, cele două zile, atât cea pentru celebrarea mamei cât şi cea dedicată tatălui, au fost propuse spre a fi sărbătorite în luna mai, ţinând cont de faptul că Organizaţia Naţiunilor Unite a instituit data de 15 mai ca Zi Internaţională a Familiilor, dar şi de sărbătorirea Zilei Copilului, la 1 iunie. Astfel, trei săptămâni consecutive sunt marcate de sărbători dedicate părinţilor, familiei şi copliilor.

RADOR

Foto: Pixabay