-

Investiţii de aproape un milion de lei la Clinica de Ortopedie din Tg. Mureş

Trei investiţi majore s-au făcut anul acesta la Clinica de Ortopedie din Târgu-Mureş, considerată unitate medicală de top nu numai la nivel judeţean ci şi naţional.

Este vorba de achiziţia unui aparat ultraperformant de radiologie în valoare de 430.000 de lei, un alt aparat de artroscopie în valoare de 250.000 de lei urmând să sosească în clinică săptămâna viitoare.
În plus, s-au finalizat şi lucrările de canalizare şi parcare din curtea clinicii. Managerul interimar al Spitalului Clinic Judeţean Mureş, dr. Ovidiu Gîrbovan, a declarat:
"Anul acesta am finalizat aceste investiţii care au constat în achiziţia unui aparat radiologic în sala de operaţii de tip C-arm, fără de care anumite intervenţii nu pot fi realizate. Am finalizat parcarea şi curtea din jurul acestei clădiri şi se va achiziţiona în 25 septembrie aparatul de artroscopie. Aproape un milion de lei s-au investit anul acesta în această secţie".
Clinica de Ortopedie din Târgu-Mureş este centru etalon în chirurgia artroplastică, iar noua aparatură va fi de real folos pacienţilor, medicilor dar şi studenţilor.
"Sunt mândru că continuăm o tradiţie pe care am moştenit-o de la înaintaşii noştri prin faptul că Târgu-Mureşul a fost şi este unul dintre centrele importante în ceea ce priveşte chirurgia artroplastică, adică artroplastia de şold şi genunchi. Avem un număr de peste 1.000 de intervenţii artroplastice pe an şi marea majoritate a pacienţilor care se adresează clinicii noastre sunt din întreaga ţară. Faptul că este un aparat modern, digital ( radiologie C-arm) are o expunere mai mică la radiaţii . Asta este, în primul rând, un beneficiu pentru pacienţi dar şi pentru medici", spune şeful Clinicii, prof.dr. Tudor-Sorin Pop:.
Investiţiile de la Ortopedie au fost făcute din fonduri ale Consiliului Judeţean Mureş, precizează preşedintele instituţiei, Peter Ferenc, adăugând: "Aceasta este o clinică cu care ne mândrim în cadrul Spitalului Clinic Judeţean, unde am încercat să intrăm şi pe partea de reparaţii la curte şi clădire, cât şi investiţii în aparatură. Era o problemă permanentă în această clinică cu canalizarea menajeră şi cea pluvială, aşa că a trebuit desfăcută toată curtea pentru a rezolva această problemă. În continuare vom încerca să alocăm fonduri pentru toate tipurile de aparatură şi anul acesta sper să putem trece pe la fiecare clinică, pe la fiecare secţie să vă prezentăm aparatura achiziţionată în acest an".
Printre clinicile mureşene care mai beneficiază în acest an de investiţii majore în infrastructură sau dotare cu aparatură medicală sunt Oncologia, Gastro-Enterologia, Urologia, Ginecologia şi Neonatologia.
Banii provin de la Ministerul Sănătăţii, Consiliul Judeţean şi din fonduri proprii ale spitalului.

RADOR

Foto: Pixabay

Citește mai mult despre stil de viațăsfatul medicului și idei practice.

Articole înrudite