-

Medicina de familie, neatractivă pentru tineri

Judeţul Mureş, şi nu numai, se confruntă cu un deficit tot mai mare de medici de familie, în special în zonele rurale unde posibilităţile de dezvoltare a carierei sunt reduse la minim.

Medicii de familie spun că această meserie este puţin atractivă, deoarece relaţia cu CJAS, dar şi cu pacientul este foarte restrictivă şi presupune permanenţă.

De asemenea, problemele de funcţionare ale sistemului informatic le produc pagube pentru că sunt nevoiţi să plătească prescripţiile nevalidate de sistem.

Remunerarea este un alt dezavantaj faţă de medicii specialişti, spune preşedintele Patronatului Medicilor de Familie din judeţul Mureş, dr. Ileana Mihăescu.

"E deficit foarte mare de medici de familie la nivel naţional şi e un contingent de medici aproape de vârsta ieşirii din sistem. Specialitatea noastră nu este, din păcate, foarte atractivă. Nu am beneficiat de avantajele celor din sistemul de stat astfel încât într-un interval de 5 ani presupun că va fi un deficit extrem de mare de medici de familie.

Mii de mureşeni din comune sau din zonele rurale trebuie să parcursă zeci de kilometri la oraşe pentru a beneficia de serviciile medicului de familie.

Oamenii cred că s-a ajuns în această situaţie din cauza lipsei de implicare a autorităţilor, dar şi pentru că medicina nu mai este o vocaţie pentru generaţia tânără", explică ea.

Chiar dacă mulţi tineri medici intră în rezidenţiat pentru medicină de familie, ei se reorientează pe parcurs, mai spune preşedintele Patronatului Medicilor de Familie din judeţul Mureş, dr. Ileana Mihăescu: "Autorităţile locale nu prea au ce face atâta timp cât specialitatea de medicină de familie nu devine atractivă.

Intrarea în Rezidenţiat este, an de an, relativ bună dar foarte mulţi colegi care încep acest rezidenţiat se reorientează spre alte specialităţi. Prin urmare, în reţeaua de medicină de familie, în reţeaua primară, intră foarte puţini colegi tineri".

Potrivit ultimelor date ale Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie, mai mult de jumătate din localităţile din România (53%) nu au niciun medic de familie sau au medici de familie insuficienţi.

Sursa: rador.

Foto: pixabay.com

Articole înrudite