-

Consiliere gratuită pentru părinţii sau copiii afectaţi emoţional de situaţia generată de COVID-19

Izolarea socială, închiderea şcolilor, dar şi pierderea locului de muncă, scăderea venitului familiei sau scenariile negative cu privire la starea de sănătate sau a economiei cresc nivelul de anxietate atât al părinţilor, cât şi al copiilor.

Astfel, riscul de violență și abuz împotriva copiilor va crește în perioada următoare, atrage atenţia World Vision România, care oferă consiliere psihologică gratuită oricărui părinte sau copil afectat emoţional din cauza pandemiei de coronavirus.

Persoanele care au nevoie de ajutor psihologic în următoarea perioadă pot scrie pe adresa de email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., iar unul dintre psihologii World Vision va reveni către ei pentru o şedinţă de consiliere.

Psihologii Fundaţiei World Vision România continuă în această perioadă şi programele de consiliere cu copiii sau părinţii din mediul rural. Întâlnirile faţă în faţă au fost înlocuite de consilierea online și la telefon.

De la impunerea restricţiilor pentru limitarea răspândirii COVID-19 în România, aproximativ 700 de copii şi 200 de părinţi din programele World Vision au primit următoarele tipuri de consiliere: consiliere psihologică, terapie comportamentală, consiliere de grup, consiliere psihopedagogică, consiliere socială, educaţie parentală, psihoeducaţie.

Conform psihologilor World Vision România, în perioada pandemiei de coronavirus există riscul de a se amplifica atât problemele emoţionale (instabilitate emoţională, iritabilitate, anxietate, mânie, lipsă de control al emoţiilor, lipsă de răbdare), cât şi tulburările cognitive (dificultăţi de concentrare, tulburări de memorie) şi probleme comportamentale (impulsivitate, agitaţie psihomotorie, agresivitate).

Foto: pixabay.com

banner 600 e 2

Articole înrudite