-

Tinerii care se mută la țară pot primi 50.000 de euro

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat Ghidul Solicitantului aferent programului de finanțări europene nerambursabile „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” - Submăsura 6.1 din cadrul PNDR.

Ca în fiecare an, fermierii români în vârstă de până la 40 de ani pot obține, prin acest program, fonduri europene de câte 50.000 de euro.

Depunerea se va face online, pe site-ul AFIR (afir.info), unde este publicat și Ghidul, iar beneficiarii vor primi banii în două tranșe: 75% la semnarea contractului de finanțare și 25% în funcţie de implementarea corectă a Planului de afaceri.

Beneficiarul trebuie să dețină competențele și calificările profesionale adecvate și să se stabilească pentru prima dată într-o exploatație agricolă, ca șef al respectivei exploatații.

Parcela minimă: 0,3 hectare

Solicitantul are obligaţia declarării la APIA a tuturor parcelelor agricole eligibile şi neeligibile pe care le utilizează. Pentru a se înregistra la APIA, suprafaţa parcelei agricole trebuie să fie de cel puţin 0,3 hectare.

În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole, arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 ha.

Citeste continuarea AICI

Foto: pixabay

Articole înrudite