-

Neagu Djuvara s-a stins la vârsta de 101 ani. Fragmente dintr-un interviu

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Istoric, diplomat, filozof, jurnalist şi romancier, un erudit, Neagu Djuvara a încetat din viață la 101 ani. A fost una dintre cele mai îndrăgite personalităţi culturale românești, în ultimul veac.

Era apreciat pentru spiritul său viu, pentru eleganţa şi pentru erudiţia sa.

În septembrie 2009, Neagu Djuvara acorda un interviu pentru Jurnalul, în care a vorbit mult despre viața sa și în care spunea printre altele: "M-am născut în timpul unui prim război, am participat la un al doilea, am fost exilat din ţară timp de 45 de ani... Am fost, în fond, destul de nenorocit... Nu pot să spun că aş vrea să reîncep viaţa asta".

● Jurnalul Naţional: Humanitas a lansat, nu demult, cea mai recentă carte a dvs: "Amintiri şi poveşti mai deocheate", specificând, însă, faptul că dorinţa dumneavoastră era ca acest volum să fie lansat abia după moarte. Totuşi, într-o notă adresată editurii, scriaţi: "Dacă credeţi de cuviinţă să le publicaţi, nu vă voi face proces. Şi cum însă testamentele «e făcute» să fie stricate, faceţi cum credeţi". De ce după moarte?
● Neagu Djuvara: Preferam să nu se ştie acum, dat fiind faptul că sunt considerat un istoric serios. Să vin acum cu aceste şotii... Încetul cu încetul, însă, m-au convins...

● Jurnalul Naţional: Începeţi cartea evocând o amintire din copilărie, la mare, unde vă aflaţi cu mama dvs... Aveţi o memorie uimitoare, se regăsesc în carte detalii fantastice...
● Neagu Djuvara: Deşi multă lume nu vrea să mă creadă, am amintiri de la vârsta de doi ani, de când a murit taică-meu, în România. Aveam eu un an când tata ne-a trimis, prin Rusia, către Franţa, fiindcă în Moldova se murea de foame. În acea perioadă, bunicul meu era ministru plenipotenţiar ­ Ministrul României în Belgia, iar Guvernul şi Curtea Belgiană erau retrase în Franţa... Dar ca să revin la poveste... Ne aflam, când aveam doi ani şi trei luni, în Elveţia, într-un hotel pe care-l ţin foarte bine minte, şi, de asemenea, reţin ziua în care mama a aflat de moartea tatei. De altfel, tata a murit de gripă spaniolă la câteva zile după armistiţiu. Căpitan de Geniu, reluase uniforma şi se apucase din propria iniţiativă, împreună cu alţi ofiţeri, să păzească Palatul Cotroceni. De aceea nu iubesc eu Cotroceniul astăzi. Din cauza lui a murit tata.

● Jurnalul Naţional: Doar de-asta nu-l iubiţi?
● Neagu Djuvara: (Râde). Da, da. Am oroare de Cotroceni. Hai, spune mai departe (râde)...

● Jurnalul Naţional: "Volga, Volga"...vi-l cânta o guvernantă. Pe ea vi-o mai amintiţi?
● Neagu Djuvara: Ehe, amintirea asta este de la şase ani. La vârsta aceea ştiam tot. Aş putea spune ce făceam zi de zi, la anii ăia. Şi nu este o chestiune de merit. E cum te-a făcut Dumnezeu. Se pare că, într-adevăr, am fost fabricat să am memorie lungă. În schimb, dacă mă duc în oraş să cumpăr pâine, brânză, unt sau alte alimente, dacă nu-mi scriu, când am ajuns în stradă am uitat jumătate. Memoria mea este selectivă. Nu reţin lucrurile neimportante. Cât despre guvernantă, îmi plăcea felul în care cânta fata asta, care avea 20 de ani şi care era foarte frumoasă. De mic eram sensibil la estetica unei femei.  

● Jurnalul Naţional: Înţeleg... Dar, ce rol au jucat femeile în viaţa dvs.?

Citește continuarea interviului pe JURNALUL.RO

Sursa foto: Jurnalul.ro

Citit 1042 ori