-

Inventatorul din Roșiile și-a tras avion în ogradă

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

În comuna vâlceana Roșiile locuiește un om mai puțin obișnuit. I se spune "Inventatorul". Inventează fel de fel de mașinării, care de care mai năstrușnice. El și-a făcut și un muzeu, în ogradă.

După ce a meșterit două mori pentru făină, o batoză, un gater, o cositoare, un generator electric, și-a dotat ograda cu un avion.

Ion Cojocaru s-a nascut in comuna valceana Rosiile si nu s-a despartit niciodata de locurile natale. Are 62 de ani, dar ochii par ai unui tanar de 20. De cum intru in gospodaria sa, ma priveste cu mare atentie; si-a dat seama ca sunt de la ziar, desi nici macar nu am la vedere camera foto. Imi intinde o mana puternica, de om care toata viata si-a gasit astamparul doar in munca. Toata fiinta sa degaja tinerete, forta si curiozitate. Se vede ca se simte in largul lui in curtea plina cu unelte, bucati de metal si masinarii desprinse parca din filmele SF. Doua femei, pe langa care se invart cativa copii, sunt extrem de ocupate cu cernutul fainii de porumb dintr-o masinarie uriasa, ce troneaza impunatoare intr-unul din hambarele de langa poarta. "Rasnita" e construita in proportie de 90% din lemn.

Il intreb pe Ion cu ce s-a ocupat inainte de a deveni inventator. "Am fost muncitor, depanator tv", imi marturiseste el. Asta face si acum, in paralel cu "munca" de inventator pe care o presteaza cu cea mai mare seriozitate. Caci Ion Cojocaru asa este cunoscut in comuna Rosiile si in imprejurimi: ca fiind cel mai serios, original si destept om pe care l-a produs vreodata aceasta zona.

Citește mai departe AICI

foto: indiscret.ro

Citit 1486 ori