-

La 91 de ani, a plecat dintre noi academicianul Dinu C. Giurescu

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Academia Română anunţă cu profundă tristeţe vestea plecării din această lume, după o grea suferinţă, la vârsta de 91 de ani, a academicianului Dinu C. Giurescu, unul dintre cei mai mari istorici.

Dinu C. Giurescu descinde dintr-o celebră familie de istorici, fiind fiul lui Constantin C. Giurescu şi nepotul lui Constantin Giurescu. S-a născut la 15 februarie 1927, la Bucureşti, unde a urmat cursurile Colegiului 'Sf. Sava'. Tot în Bucureşti a absolvit Facultatea de Istorie, în 1950, iar în 1968 şi-a obţinut titlul ştiinţific de doctor.

A lucrat iniţial (1956-1964) ca muzeograf la Muzeul de Artă din Bucureşti, Secţia de artă medievală, iar apoi, vreme de patru ani (1964-1968), a fost cercetător în cadrul Oficiului de Studii şi Documentare al Ministerului de Externe, ocupându-se de istoria diplomaţiei. În 1968 devine profesor la Institutul de Arte Plastice 'N. Grigorescu', Bucureşti, fiind titular al cursului de istoria civilizaţiei europene (1968-1987). A fost profesor la Catedra de istoria românilor din cadrul Facultăţii de Istorie, Universitatea Bucureşti (1990-1997), conducător de doctorate şi profesor consultant începând cu 1997. Între anii 1988-1990 a fost visiting profesor la William Paterson College, Wayne, New Jersey şi la Texas A&M University, Statele Unite ale Americii.

Activitatea sa ştiinţifică acoperă o bogată şi diversă arie tematică, fiind preocupat de arta românească medievală din secolele XIV-XVIII, de studiul civilizaţiei române, de caracteristicile feudalismului românesc în relaţiile economice. Între lucrările dedicate acestor subiecte se numără: 'Anaforniţe brâncoveneşti' (1959), 'Bisericani, ctitorie a epocii lui Ştefan cel Mare', 'Maîtres orfevres de Kiprovac en Valachie au XVIIe siecle' (1964), 'Relaţiile economice ale Ţării Româneşti cu ţările Peninsulei Balcanice în perioada feudalismului timpuriu' (1964).

A manifestat, de asemenea, interes pentru istoria diplomaţiei româneşti şi a publicat o serie de volume de 'Documente diplomatice': Nicolae Titulescu (1967), M. Kogălniceanu (1972), precum şi de studii istorice, între care 'La diplomatie roumaine et le Pacte des Quatres' (1969).

A fost preocupat atât de editarea de izvoare, cât şi de elaborarea unor sinteze de istorie naţională: 'Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până azi' (1971, în colaborare), 'Istoria românilor' (1974-1975, în colaborare), 'Istoria ilustrată a românilor (1981-1982).

O atenţie deosebită a manifestat pentru problemele de istorie contemporană: 'Romania's Communist Takeover: The Radescu Government' (1994), 'România în al Doilea Război Mondial' (1999), 'Imposibila încercare. Greva regală 1945' (1999), 'Romanian in the Second World War' (1939-1945) (2000), 'Cade Cortina de fier. România 1947' (2002), 'Documente privind alegerile din 1946' (2001), 'Uzurpatorii' (2004), 'De la Sovromconstrucţii la Academia Română' (2008) şi multe altele. Împreună cu academician Mircea Maliţa a elaborat volumul 'Zid de pace, turnuri de frăţie - deceniul deschiderii: 1962-1972'.

A fost coordonator şi coautor al volumelor IX (ed. I, 2008 ; ed. a II-a 2016) şi X (2013) din valorosul tratat 'Istoria românilor', operă fundamentală elaborată sub egida Academiei Române.

A militat împotriva demolării unor importante monumente istorice şi de artă, cărora le-a consacrat o serie de lucrări între care: 'The Razing of Romania's Past' (1989), apărută în limba română în anul 1994: 'Distrugerea trecutului României', 'Arhitectura Bucureştiului' (2010).

În 1990 a devenit membru corespondent al Academiei Române, iar în 2001, membru titular. Pe data de 24 aprilie 2014 a fost ales vicepreşedinte al Academiei Române, funcţie din care a fost nevoit să se retragă după numai un an, din raţiuni medicale. A fost, de asemenea, preşedinte al Comisiei mixte de istorie româno-bulgare din Academia Română.

Preşedinţia României l-a decorat, în anul 2000, cu Ordinul Naţional în grad de Cavaler.

Membrii Academiei Române regretă plecarea din această lume a academicianului Dinu C. Giurescu, care echivalează cu pierderea unei conştiinţe civice şi patriotice româneşti, ce va marca nu numai comunitatea academică, ci societatea românească în ansamblul ei.

Citit 735 ori