-

Școlile rurale din Cluj – doar 87%, pregătite pentru noul an școlar

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

„87% din școlile din mediul rural sunt cu autorizație, mai multe cu aproximativ 3% decât cele de anul trecut”, anunța inspectorul școlar general Valentin Cuibus, înainte de începerea noului an școlar.

„Sunt situațiile în care este lipsa apei curente sau apei potabile, unde, sigur, e nevoie de investiții de multe milioane de euro ca să se introducă apa în satul respectiv, că, în general, discutăm despre sate unde nu există rețele de apă, nu despre centre de comună, și atunci, bineînțeles, nu poate să existe nici autorizație de funcționare”, declara șeful Inspectoratului școlar județean Cluj, Valentin Cuibus într-o emisiune pe postul național de radio.

Aproape 99 la sută dintre unitățile de învățământ care nu au autorizație sanitară de funcționare se găsesc în zona rurală a județului Cluj.

Cazurile întâlnite la nivel de municipii și orașe se referă, în general, la anexe ale unităților de învățământ, cum ar fi ateliere pentru practică, săli de sport sau spălătorii. Acestea trebuie autorizate separat de corpul principal și nu întotdeauna îndeplinesc toate condițiile cerute de normele sanitare.

Școlile din mediul rural – multe nu au acces la apă curentă

Probleme mari există, în general, la școli care funcționează în sate unde nu există rețele de apă și, de aceea, nici școlile nu au aceste facilități, fără de care nu pot obține autorizația.

În urmă cu câțiva ani, Consiliul județean Cluj a demarat un proiect care prevedea foraje la mare adâncime pentru captarea apei și sisteme de asigurare a potabilității ei.

...............

Află de ce multe școli rurale au rămas în continuare fără apă

Citește și Sfatul medicului, cu privire la tratamentul celor mai grave boli

Citit 246 ori