-

Satul fără hoţi din România. Aici localnicii lasă pungile cu bani în gard

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pare o poveste din vestul Europei, însă se întâmplă la noi, în sudul judeţului Mehedinţi. Aici există o localitate în care oamenii trăiesc liniştiţi, fără teama de a furaţi.

Satul se numeşte Eibenthal şi este locul unde trăieşte cea mai mare comunitate de cehi din România.

Principiile de bază ale omeniei, pe care noi le regăsim cu greu sau nu le mai regăsim deloc printre ai noştri, s-au păstrat cu sfinţenie în Eibenthal. Locuitorii satului din Mehedinţi sunt respectuoşi unii cu ceilalţi, iar rata criminalităţii este considerabil mai scăzută decât media naţională. Hoţii sunt practic inexistenţi, iar localnicii îşi permit să lase banii pe stradă pentru persoanele ce livrează pâine în zonă.

„Eibenthal este un sat de etnie cehă, nu ne furăm căciula unii la alţii. Aprovizionarea cu pâine se face din comuna Sviniţa de la aproximativ 20 de kilometri, se distribuie de trei ori pe săptămâni, marţi, joi şi sâmbătă. Oamenii pun banii în plasă, nu aşteaptă să vină maşina, când vine şoferul îi pune pâinea şi omul şi-o ia când poate. Ei au găsit această metodă de a pune plasele agăţate pe stâlpi, din cauza faptului că maşina cu pâine vine când ei nu sunt acasă. Nu s-au plâns niciodată că li s-a furat ceva”, spune Victor Doscocil, primarul comunei Dubova, de care aparţine satul Eibenthal.

Reputaţia satului datează din 1996, pe când localnicii au început să agaţe pungi cu bani în gard pentru oamenii ce le livrau pâinea. Singurul magazin din zonă s-a închis după căderea regimului comunist, iar de atunci oamenii au fost nevoiţi să apeleze la camionul ce livra pâine într-un alt sat aflat la 20 de kilometri. În peste 20 de ani niciun localnic nu a afirmat că i-ar fi fost furate pâinile sau banii.

„Eu cumpărat 4-5 pâini. Pun în pungă fie suma fixă pentru câte pâini vreau sau las un bilet băiatului şi el îmi dă înapoi restul”, afirmă una dintre localnicele din Eibenthal.

Vezi și Conf dr Cosmin Puia, despre chirurgia metastazelor hepatice

Află tot ce trebuie să știi despre transplantul de ficat și prof dr Irinel Popescu

Şi preotul satului, Vaclav Masek, spune că garajul casei sale este mereu deschis, dar nu a fost vreodată călcat de hoţi.

Localnicii vorbesc cu mândrie despre satul lor, unde nu a fost niciodată nevoie de intervenţia poliţiei. Cinste lor, pentru că au şi de ce... mica comunitate ne oferă un exemplu grăitor că omenia este mai presus de orice!

„Suntem oameni liniştiţi, suntem siguri unul pe altul că nimeni nu fură. Eu de când mă ştiu nu s-a furat, nu sunt probleme, lumea nu intră în casă, rămâne la poartă strigă dacă iese cineva bine, dacă nu, nu se bagă în curte. Punem banii în plasă pentru pâine, scriem un bilet şi băiatul pune piâne atât cât am scris”, spune o altă localnică din Eibenthal.

Citit 5513 ori