-

Lâna de oaie, folosită la izolarea construcțiilor

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

In ultimii doi ani s-au făcut cercetări în acest sens în institute specializate pentru a se stabili cât de eficientă poate fi lâna la izolarea construcțiilor.

Ministrul Petre Daea a anunțat că primele case izolate cu lână din țară vor apărea anul acesta.

În mai multe localități din țară au apărut deja agenți economici care prelucrează lâna și realizează saltele de diferite mărimi, grosimi și densități pentru termoizolarea construcțiilor.

Bistrița este o astfel de localitate unde la fosta fabrică de textile nețesute "Netex" sunt realizate astfel de panouri din lână de oaie.

De asemenea, la Sighetul Marmației, în județul Maramureș, la Bacău și în Râmnicu Vâlcea se vor produce panouri termoizolante din lână.

Ministerul Agriculturii a organizat în această perioadă întâlniri cu constructori de case de lemn din Germania și Belgia pentru o potențială colaborare în domeniu.

Lâna izolează chiar și atunci când este udă și este rezistentă la flacără. Aceasta absoarbe și alți poluanți din aer și substanțe nocive ce pot fi eliberate de lacurile și finisajele parchetului sau mobilei, purificând astfel locuința.

La Bistrița, cei care au pus bazele unei linii industriale de producere a panourilor izolatoare din lână sunt cei de la Netex.

Aceștia au prezentat primele astfel de produse încă de anul trecut, în cadrul unei vizite întreprinse de ministrul Agriculturii în județ.

Sursa: Viorel Grosu

Citit 722 ori