-

Târgul de Carte Gaudeamus Litoral 2019, la deschidere

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În Piaţeta Perla din staţiunea Mamaia s-au deschis porţile celei de-a XI-a ediţii a Târgului de Carte Gaudeamus Litoral, organizat de Radio România.

Startul evenimentelor a fost dat de Fanfara Militară a Forţelor Navale, iar ofertele celor peste 30 de expozanţi sunt tentante.
La deschidere a participat şi preşedintele director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, Georgică Severin: „Târgul de Carte Gaudeamus este o amplă acţiune de promovare a unui brand extrem de important, unul din cele mai importante branduri din media românească şi anume Radio România. Deja vorbim de o tradiţie începută în anul 1994 şi am ajuns la ediţia 114, din care 11 au fost aici, pe litoral. ”
Preşedintele de onoare al acestei ediţii a târgului, prof. univ. dr. Lăcrămioara Berechet, directorul Departamentului de Filologie română, limbi clasice şi balcanice din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii "Ovidius" din Constanţa, se bucură pentru interesul pe care organizatorii îl acordă cărţii: „Este pentru mine un prilej de mare bucurie, mai ales că sunt locuitor al acestui oraş de la malul mării, să constat că aici, în această urbe, există şi interes pentru ceea ce am putea să numim economia creativă”.
Pe lângă evenimentele editoriale şi spectacolele de la scena Gaudeamus, Târgul de Carte aduce în atenţia publicului şi proiectele  Radio România. Unul dintre acestea se referă la donaţiile de carte din partea publicului şi expozanţilor.
Coni Chifor, coordonator Gaudeamus: "Cărţile se întorc acasa", un proiect prin care îi invităm pe vizitatorii aflaţi în treacă pe aici sau pe constănţeni să doneze cărţile care le prisosesc, cărţi pe care poate nu mai doresc să le citească. Sunt cărţi care, cu sprijinul colegilor de la Radio Constanţa, vor ajunge la cei care poate nu-şi permit să le cumpere”.
Târgul de Carte Gaudeamus Litoral 2019 se va încheia luni, 5 august.

RADOR

Citit 83 ori