-

Elitele media din Europa și Asia, prezente la Conferința Media 2020

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Radio România organizează joi, 3 octombrie, cea de-a cincea ediţie a Conferinţei Media 2020, în parteneriat cu Asia-Pacific Broadcasting Union (ABU).

Evenimentul se desfăşoară la Hotel Capşa din Capitală, începând cu ora 9:00, şi reuneşte peste 40 de reprezentanţi ai celor mai importante organizaţii de media publică din Europa şi Asia-Pacific. Dr. Javad Mottaghi, Secretar General al ABU, Graham Ellis, Director BBC Radio, Preşedinte al Comisiei Radio a EBU şi Preşedinte Prix Italia, Dr. Yan Bo, Director adjunct CCTV, China, Claudio Cappon, Secretar General al Co.Pe.AM – Conferinţa Permanentă a Audiovizualului Mediteranean, Giacomo Ghisani, Director adjunct Radio Vaticana, sunt doar câţiva dintre liderii media prezenţi la Bucureşti.

Devenită deja o tradiţie în dialogul media între Europa şi arealul Asia-Pacific, Conferinţa Media 2020, organizată din 2015 la iniţiativa Radio România, în parteneriat cu Asia-Pacific Broadcasting Union, s-a impus ca una dintre cele mai deschise şi constructive platforme de dialog în Europa şi Asia în plan mediatic. Conferinţa se desfăşoară anual, alternativ în România şi într-o ţară membră ABU din arealul Asia-Pacific. Încă de la prima ediţie, scopul evenimentului a fost acela de a familiariza difuzorii media publici cu strategii concrete menite să răspundă provocărilor noii ere digitale – anul 2020 a fost fixat ca reper, iar ediţia cu numărul 5 din acest an are ca temă Crossing Borders in the Digital World.

Sesiunile de dezbatere se vor focaliza asupra viitorului mediei publice în era digitală, a strategiilor de protejare a drepturilor de autor şi asupra combaterii fenomenului de fake news. Adaptarea radioului la noul context digital, tehnologia 5G, promovarea diversităţii culturale şi a memoriei colective între Est şi Vest prin folosirea noilor tehnologii digitale se vor afla, de asemenea, ca puncte tematice pe agenda conferinţei.

Conferinţa va fi deschisă, joi 3 octombrie, la ora 09:00, de către Dr. Javad Mottaghi, Secretar General al Asia-Broadcasting Union şi de Georgică Severin, Preşedinte Director General Radio România, în prezenţa Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Valer Daniel Breaz.

La starul conferinţei Radio România şi BBC Radio vor semna un acord bilateral în vederea dezvoltării unui parteneriat creativ de cooperare între cele două instituţii. Schimbul de idei şi bune practici, soluţii comune de combatere a dezinformării, valorificarea storytelling-ului modern, o colaborare strânsă pentru a împărtăşi experienţe culturale şi de viaţă publicului din România şi Marea Britanie, precum şi soluţii creative de atragere a noilor generaţii către media publică sunt elementele centrale pe care se va construi acest parteneriat între Radio România şi BBC Radio. Acordul va fi semnat de către Georgică Severin, Preşedinte Director General Radio România şi de Graham Ellis, Director BBC Radio. Acest acord urmează celorlalte două semnate cu Radio France şi RAI, şi face parte din strategia de colaborare a Radio România cu cele mai prestigioase instituţii media din Europa.

Citit 485 ori