-

S-a stins din viață Constantin Chiurciu, manager de succes al Romvac

Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Miercuri, 30 octombrie 2019, s-a stins din viață dr. ing. chimist Constantin Chiurciu, manager de succes al companiei Romvac Company SA și cercetător dedicat în domeniul medicamentelor și vaccinurilor pentru animale, dar și inovator în domeniul imunologiei umane.

Ca urmare a contribuției sale neprețuite din ultimii zeci de ani, Romvac a devenit un nume consacrat în zona medicamentelor și vaccinurilor de uz veterinar, iar ambiția și eforturile sale privind realizarea de produse care combat infecțiile rezistente la antibiotice, deschid porțile unei istorii care se anunță a fi cu adevărat glorioasă.

Pentru toți cei care l-au cunoscut pe Constantin Chiurciu vestea a venit ca un veritabil șoc, prezența sa plină de optimism și energie creatoare, devotamentul și vitalitatea cu care se angaja în fiecare activitate, atât în plan profesional cât și în cel personal, lăsând în urmă suferință și consternare.

Trupul neînsuflețit al dr. ing. chimist Constantin Chiurciu va fi depus joi, 31 octombrie, la sediul companiei Romvac, după ora 15.00.

 

Constantin Chiurciu și Romvac, două destine care coincid

interviu realizat de Ștefan Rancu

Constantin Chiurciu povestește despre Romvac ca și cum ar povesti despre sine, cu toate că șia început cariera în altă parte. A evidențiat mereu rolul pe care la avut colectivul în succesul acestei companii, dar noi, cei de afară, vedem cum numele său se confundă cu cel al instituției.
Romvac este o companie care, într
un mod discret, a marcat istoria României după Revoluție. Poate vi se pare că folosesc cuvinte pompoase, dar povestea pe care o veți putea citi în paginile care urmează vă va convinge întro mare măsură. Este o companie despre care nu poți să vorbești decât la superlativ. Capitalul este exclusiv românesc și a fost capabilă să țină piept, în domeniul ei de activitate, multinaționalelor. A făcut pasul către producția de medicamente de uz uman întro manieră spectaculoasă, cu un produs remarcabil, despre care se pot spune multe și de la care se așteaptă o evoluție pe măsură.

 

Reporter: Vă mulțumim foarte mult pentru că ați acceptat să stăm de vorbă, important este să aflăm încă de la început ce a făcut omul Constantin Chiurciu, cum a ajuns aici, dar să pornim cu începutul: unde s‑a născut și când.

Constantin Chiurciu: În urmă cu vreo 65 de ani, în comuna Afumați, se năștea al treilea copil al familiei Chiurciu, al pădurarului Gogu Cuțulușcă – așa‑i spunea, așa avea porecla taică‑meu, pentru că în Afumați toată lumea are o poreclă –, deci în 1950, pe 28 iulie. Copilăria mi‑am petrecut‑o în Afumați și pentru că taică‑meu era pădurar, am stat foarte mult în pădure. Au fost câteva epidemii de febră aftoasă și atunci animalele n‑aveau voie să iasă din curte, dar taică‑meu, om practic, caza animalele în pădure, nu le mai aducea. Și atunci puteam să stăm acolo, chiar dacă aveam niște băieți care se ocupau de animale, ne plăcea și ne duceam și noi acolo și dormeam cu animalele în pădure. Și vreau să vă spun că era foarte interesant când mutam grămezi întregi de lemne ca să prindem un licurici, pentru că seara se aprindeau licuricii pe acolo și era foarte frumos. Efectiv, am avut o copilărie fericită.

E adevărat, erau anii ’50‑’60, era perioada după colectivizare, încă lucrurile nu erau foarte clare, n‑a fost ușor, dar am avut noroc pentru că eram băiat de pădurar, făceam lucruri care îmi plăceau, de exemplu am plantat foarte mulți copaci, pentru că tot timpul când taică‑meu avea de plantat, mergeam. Mai târziu, taică‑meu primise niște corpuri de pădure izolate, în pădurea Afumați, care pe vremea aceea era și foarte curată, pentru că era bine îngrijită, iar mie îmi făcea o mare plăcere să merg într‑o poiană și să stau acolo la iarbă verde. Deci a fost o copilărie fericită.

Reporter: Tatăl dumneavoastră v‑a pus la treabă, pentru a vă da seama cum se câștigă bănuțul?

Constantin Chiurciu: Tot timpul. Și acum am o restanță, din păcate taică‑meu a trecut la cele veșnice mai de mult și a rămas c‑o datorie la mine, pentru că m‑a pus să adun castane și ghindă ca să‑mi dea o grămadă de lemne, că asta era plata, iar eu îmi pusesem în gând să iau grămada de lemne, s‑o vând și să‑mi cumpăr o minge de fotbal!

Reporter: Deci întotdeauna primeați ceva, dar abia după ce făceați o treabă, ca o răsplată.

Constantin Chiurciu: Ne‑a învățat cu munca și ne‑a învățat că niciodată nu primești răsplata decât după ce muncești, după ce faci ceea ce trebuie și dovedești că faci o treabă bună. Erau și activități nu tocmai plăcute, dar treceam peste ele pentru că știam că ne așteaptă recompensa. Știam că taică‑meu totdeauna avea grijă să ne recompenseze pentru munca depusă. Și maică‑mea avea grijă tot timpul de noi, gătea foarte bine, aveam prăjituri tot timpul și tot felul de bucate alese la masă, era o gospodină excelentă. Am făcut primele opt clase în Afumați. Maică‑mea nu voia să mă dea mai departe, că ce rost are… diriginta de atunci, doamna Grosu Galina parcă o chema, zicea: „Domnule, cum să nu‑l dați la liceu? Se poate? Că uite, e băiat deștept!”. Și am plecat de unul singur, pentru că așa era atunci, nu mai mergeau părinții cu tine să te ducă de mână, și m‑am înscris la Liceul Cantemir. Și, spre norocul meu, de unde plecasem cu ideea din Afumați că am să fac electronică, electrotehnică, pentru că‑mi plăceau matematica, fizica, în liceu am avut o profesoară extraordinară de chimie, doamna profesoară Codoi, care m‑a trimis la olimpiadă, m‑a făcut să îmi placă într‑adevăr chimia și a zis: „Nu, domnule! Trebuie să faci chimie!”. Și uite așa…

Reporter: Codoi… știți că era…

Constantin Chiurciu: Da, știu că era CO2. Era Codoi Viorica, și uite așa am ajuns să fac chimie industrială, deși veniseră cei de la Securitate să mă convingă să merg acolo că fac doar trei ani și după aceea pot să continui istoria sau dreptul, că sunt candidați și de locuri nu‑i problemă, și le‑am spus: mie‑mi place chimia și eu vreau să dau la Politehnică. Dacă pic la Politehnică, vin la voi! Spre norocul meu, am intrat la Politehnică din prima și am intrat la cea mai bună secție, pentru că pe vremea aceea se dădea examenul pe secție, era chimie industrială, secția Macromolecule, care era în top.

Am avut o generație foarte bună, pentru că eram primii care absolviserăm liceul de 12 ani. Înaintea noastră, nefiind promoție, erau de la Politehnică cei care nu intraseră în alte sesiuni și era un an foarte slab, din cei care erau acolo aproape jumătate au ajuns în anul nostru, pentru că au rămas repetenți. Noi am fost o grupă foarte bună, 20 am intrat, 20 am terminat, și cu rezultate foarte bune.

Reporter: Cum a fost în timpul facultății?

Constantin Chiurciu: N‑a fost ușor. Un timp, am făcut naveta, pe urmă un egiptean, Mohed Farid Abdel Malac, cum era numele la ei, m‑a invitat să stau cu el în cameră. Străinii era cazați în blocul D, în Regie, și de atunci am renunțat să fac naveta și a fost foarte bine, pentru că eu aveam bursă categoria întâi, cum era atunci, aveam practic casă‑masă asigurate, era nemaipomenit – nu ca acum, că primesc bursă care nu le ajunge nici de tramvai –, mai aveam și 100 de lei. Știu că aveam tot timpul două excursii la sfârșit de săptămână, costa 50 de lei o excursie de sâmbătă dimineața până duminică seara, cu cazare, masă... Deci încă din facultate îmi plăcea să mă plimb.

Am ajuns la sfârșitul facultății, când apăruse o hotărâre de guvern în baza căreia niciun absolvent nu avea voie să meargă direct în cercetare, indiferent ce medie ar fi avut. Toată lumea să facă stagiu în producție. Și singurele locuri în producție în București au fost la Danubiana.

Reporter: Deci ați ajuns la făcut cauciucuri pentru tractoare.

Constantin Chiurciu: Am ajuns la cauciucuri. Și am ajuns la Danubiana, stagiar. M‑a băgat imediat în ture – că așa se lucra, trei ture –, la „amestecare”. Care era cea mai grea secție. Și într‑o seară, când am ajuns la secție, m‑am găsit în caietul de dispoziții că dimineață, la ora 8, trebuie să fiu la protocol. Am mers și acolo era o delegație de la o firmă nemțească, firmă cu care Danubiana avea un contract pentru instalarea unui echipament pentru transport pneumatic negru de fum. Când s‑au făcut prezentările, zice: „Inginerul Chiurciu, specialistul nostru în transport pneumatic”. Eu am rămas mască, pentru că habar nu aveam nici despre ce instalație e vorba, nici… dar am tăcut. După ce s‑a discutat ce și cum, am plecat cu un tehnician neamț specialist în instalație. M‑am pus repede la punct cu instalația și cert este că după vreo șase luni am reușit să facem niște transformări în instalația respectivă, ne‑am dat părerea și eu, și neamțul, și am pus instalația în funcțiune. Acela a fost primul meu succes în carieră, pentru că am pornit această instalație. Ba mai mult, cât am stat la „Negru de fum” am avut și câteva propuneri de inovații, care au fost aplicate cu succes în optimizarea exploatării instalațiilor.

Reporter: Tehnologia era românească sau…

Constantin Chiurciu: Era cumpărată. Toată fabrica, și utilaje, și tehnologie, tot. Din păcate, în momentul în care s‑a cumpărat Danubiana, tehnologia era foarte performantă, dar neavând oameni care să o exploateze, au scos din funcțiune ba una, ba alta, și în momentul în care am ajuns în Danubiana știu că se discuta cum să facem să le repunem în funcțiune, să aducem instalația în stadiul inițial. Și am mers cu câțiva colegi la Florești, pentru că tocmai atunci se puneau în funcțiune instalațiile noi acolo, ne‑am documentat ce fac ei acolo și am reușit să aducem utilajele la un nivel cât mai apropiat de ce a fost inițial, și lucrurile au mers destul de bine. Meritele mi‑au fost recunoscute, pentru că am fost avansat șef de schimb, pe urmă șef de atelier, pe urmă am fost transferat la Uzina nouă tot așa, că avea transport pneumatic – de acum cunoșteam despre ce‑i vorba, eram într‑adevăr specialist în transport pneumatic – și…

Reporter: Asta se întâmpla în ce an?

Constantin Chiurciu: În Danubiana am lucrat din 1974 până în 1983. Am fost și secretar de partid o perioadă și, în 1982, viața își schimbă cursul, am divorțat și pentru că am divorțat m‑au exclus din partid, pentru că n‑aveai voie să divorțezi atunci, erau alte vremuri, și fiind exclus din partid practic nu puteai să mai avansezi, eram șef de secție atunci. Și atunci a apărut oportunitatea să vin în Romvac, pe vremea respectivă CCBPAM Voluntari – adică Centrul pentru Cercetări și Biopreparate pentru Păsări și Animale Mici Voluntari. Ca o paranteză, acest centru fusese pornit în 1974, iar atunci când s‑a hotărât să fie amplasat aici – pentru că aici era o lizieră de pădure, taică‑meu fiind pădurar, a venit și a predat terenul ăsta doctorului Pătrașcu, care era cel care trebuia să construiască acest centru, a predat terenul și uite că după câțiva ani de la inaugurare am ajuns să lucrez acolo.

Reporter: Aproape de locul unde ați crescut și ați copilărit.

Constantin Chiurciu: Da, aproape. La început, era foarte greu, pentru că locuiam în Berceni, vă dați seama, traversam tot orașul, făceam trei ore, era un chin. Între timp, ne‑am cumpărat o casă în Afumați, pe aceeași stradă cu casa părintească, și eu zic că am fost inspirat, pentru că lucrurile au evoluat de așa natură încât în momentul de față eu fac cinci minute de acasă până la serviciu…

Reporter: În momentul în care ați venit aici, la Romvac, la Centru, ați venit în calitate de... inginer chimist?

Constantin Chiurciu: Ca inginer chimist, simplu – pe atunci, șeful biochimiei era inginerul Ionescu, un fost coleg de‑al meu de facultate, cu un an mai mare, Dumnezeu să‑l ierte, a avut un accident și ne‑a părăsit –, dar, spre norocul meu, la trei luni după ce am venit eu în CCBPAM, doctorul Pătrașcu era director atunci – și vreau să spun că el a fost cel care a insistat, fiindcă șeful personalului spunea: „Domnule, dar n‑avem loc pentru inginer”, „Nu‑i nimic, luăm de la Arad”, „Pentru doamna n‑avem loc”, „Luăm de nu știu unde..:”. Așadar, doctorul Pătrașcu a insistat, ne‑a angajat, nu știu ce‑a văzut dânsul atunci la noi, dar cert este că am discutat o dată și ne‑a angajat imediat, pe mine și pe actuala soție. Apoi, a fost numit director al Institutului Pasteur, în București – pentru că în vremea respectivă CCBPAM Voluntari aparținea de Institutul Pasteur  –, iar la câteva zile după aceea m‑a chemat la dânsul în birou și mi‑a zis: „Vreau să muți toată cercetarea la Pasteur. Îți dau etajul 3 din clădirea principală la dispoziție, să‑i duci acolo”. Cei de‑aici nu prea au fost mulțumiți, dar asta a fost – am avut grijă să o și aduc înapoi. Erau laboratoarele de protocol ale directorului și noi ne ocupam cu tehnologii de vârf: cu creșterea în fermentoare, cu ultrasonări în flux continuu, cu ultrafiltrări din flux tangențial, cu tot felul de activități noi, activități pe care le‑am implementat la vremea respectivă în Pasteur și cu care se lucrează și acum  – atunci am avut și primele brevete de invenție în producția unor vaccinuri, în prelucrarea unor agenți.

Spre ghinionul nostru, la doi ani și ceva după treaba asta, doctorul Pătrașcu a fost destituit, pentru că a avut „prieteni”... – se apucase să‑i spună lui Ceaușescu că Institutul Pasteur este pregătit să preia Facultatea de Medicină Veterinară, după ce Dincă și cu Popovici îi spuseseră lui Ceaușescu că nu sunt condiții să mute facultatea. A doua zi, l‑au destituit. Am mai stat un an și ceva în Pasteur, după care directorul de atunci, doctorul Ghencea, zice: „Domnule, am nevoie de dumneata în CCBPAM Voluntari” – asta se întâmpla prin ‘87. Am venit aici, am luat tot ce dusesem acolo, utilaje, tot ce s‑a putut, ce nu implementasem… știu că aveam două casete pentru filtrare, una a rămas pentru prepararea tuberculinei în Pasteur, una am luat‑o aici, cu care lucrăm și acum, deci am venit cu utilajele înapoi și prima realizare importantă a fost că până atunci noi cumpăram apa de la Băneasa și majoritatea diluanților pentru vaccinurile noastre îi făceau Pasteur‑ul și‑i dădeau în FarmaVet și mergeau direct. Noi dădeam vaccinul, ei dădeau diluantul – așa mergea atunci, se putea. Dar noi aveam la CCBPAM Voluntari o instalație pentru prepararea apei deionizate, foarte performantă, care stătea de doi ani în lăzi pentru că fusese cumpărată instalația, dar fără montaj. Și m‑am apucat eu cu un mecanic să montăm instalația asta – spre surprinderea mea, mai târziu am văzut o instalație aproape similară pe la Electrecord, cu un montaj total diferit față de cum îl executasem noi, dar eram convins că funcționează mult mai bine așa cum am făcut instalația noi și, într‑adevăr, a funcționat până anul trecut, când am schimbat‑o, pentru că era cu rășini schimbătoare de ioni și trebuia să consumăm hidroxid de sodiu, acid clorhidric. Am schimbat‑o cu o instalație care merge prin osmoză inversă și am redus poluarea. Și am început să producem diluanții aici, la noi, nu‑i mai cumpăram din Pasteur. Astfel, producția a început, practic, să crească și atunci a fost primul succes. Și așa am crescut noi, am început cu alte vaccinuri și am ajuns la momentul ’90.

Reporter: Până a povesti ce s‑a întâmplat după momentul ’90, când a urmat și privatizarea, evident, până în ’90, practic, Centrul ce producea?

Constantin Chiurciu: Vaccinuri și biopreparate pentru păsări și animale mici. Produceam tot ce însemna vaccin pentru păsări: vaccinuri antipestoase, antiholeric… în plus, produceam setul de diagnostic LEB – aveam linia celulară NBL‑BLV2 infectată cronic, obținută în CCBPAM și cu care lucrăm și astăzi –, produceam vaccinuri și câteva kituri de diagnostic.

Reporter: Se comercializau produsele numai în România sau și în…

Constantin Chiurciu: Numai în România și numai prin FarmaVet. Până în ’90, a fost foarte lejer pentru noi, pentru că toate produsele erau contractate, mergeau la FarmaVet, n‑aveam nicio grijă cu desfacerea. Atunci am avut și cele mai bune rezultate în cercetare, pentru că aveam timp să fac tot ce‑mi trece prin cap. De asta am avut și brevete, pentru că în cercetare trebuie să ai mintea liberă, să poți face ce vrei, nu să fii prins cu planul. La sfârșit de an, prezentam câte un dosar, că aveam câteva contracte, era programul 11, dacă nu mă înșel, cu Ministerul Agriculturii – că atunci aparțineam de Ministerul Agriculturii –, prezentam la sfârșit rapoartele, indiferent că se aplicau sau nu, ele erau aprobate, intrau la plată și n‑aveam treabă. Între timp, până în 1990, din inginer tehnolog avansasem puțin, ajunsesem, practic, șef de secție, trecusem la secția Biochimie, după ce am trecut șef de secție, pe urmă fusesem avansat la inginer‑șef, pentru că de acum se dezvoltase activitatea și m‑a făcut inginer‑șef, pe urmă am fost numit director executiv și am ajuns în anul 1990.

Reporter: Așadar, erați director executiv la momentul Revoluției. Cum ați primit evenimentele acelea dintre decembrie ’89 și ianuarie ’90, când au fost foarte multe frământări?…

Constantin Chiurciu: Cum le‑am primit? Prima mișcare de atunci a fost să se înființeze FSN‑ul și în Romvac, că trebuia să avem asta, și, spre surprinderea mea, am fost ales președintele FSN‑ului atunci, pentru că nu avea voie să fie directorul. Ce să spun? Noi, într‑adevăr, priveam foarte serios toată treaba, că noi aveam aici bacterii, aveam tot felul de tulpini…

Reporter: V‑a fost teamă la momentul acela, când se trăgea, să nu vină careva…?

Constantin Chiurciu: Categoric. Era aici o unitate de jandarmi călare, am fost la ei: „Domnule, fiți atenți, că este o unitate foarte importantă!”. Și au venit, au patrulat pe aici, din fericire pentru noi, n‑am fost în vizorul nimănui, așa că a fost bine. Apoi, spre norocul nostru, am mers în continuare fără ca Revoluția să schimbe ceva. Deci am rămas cu aceeași conducere, cu aceiași salariați și am spus: noi suntem o unitate cu rezultate foarte bune, de ce să dăm rezultatele noastre la Institutul Pasteur? Și am hotărât să ne separăm de ei. Bineînțeles că cei de acolo n‑au fost mulțumiți, dar asta a fost. Cert este că am fost recunoscuți ca Societate Comercială și, tot atunci, într‑o ședință a Consiliului Director s‑a pus problema cum să se cheme compania. Eu am zis: domnule, noi producem vaccinuri și suntem în România. Să‑i spunem Romvac. De aici denumirea și așa a rămas.

Așadar, în ’90 ne‑am separat de Pasteur. Dar ei ce‑au spus? „Da, vă separați de noi? Bine, o să începem noi să producem vaccinuri pentru păsări și animale mici”. Iar laboratorul de producție pentru păsări și animale mici, pe care între timp îl mutasem în Pasteur – că lucrau pe fermentor și era doctorița Brătișteanu șefă acolo –, a rămas la ei. Și vă dați seama că am rămas dintr‑odată fără laboratorul de producție pentru vaccinuri pentru păsări și animale mici. Doctorul Elefterescu, care atunci era director la Institut și care a înțeles care este treaba, a decis să pregătim imediat – oamenii știau ce au de făcut – niște laboratoare unde să facem aceste vaccinuri, am primit autorizații și am început să producem aceste vaccinuri, dar am fost obligați să schimbăm denumirile, pentru că aparțineau Institutului Pasteur.

Laboratorul l‑au luat cu salariați cu tot, pe urmă oamenilor le‑a părut rău că s‑au mutat în Pasteur, pentru că lucrurile n‑au evoluat așa cum voiau ei, asta este altă poveste. Ei credeau că Romvac‑ul se termină și că ei vor triumfa. Dar n‑a fost așa. Și atunci, pentru că noi ne‑am separat, am zis: „Hai să începem să producem și vaccinuri pentru alte specii”. Și am început să producem și vaccinuri pentru porc, antipseudopestos, antirujetic, anticărbunos și alte vaccinuri pentru alte specii, astfel încât ne‑am dezvoltat paleta de vaccinuri și, mai important, am zis: „Hai să facem și medicamente”. Și eu zic că a fost mișcarea cea mai bună, pentru că în momentul de față Romvac vinde 80‑85% medicamente și doar 10‑15% vaccinuri, pentru că între timp efectivele…

Reporter: Și, de cele mai multe ori, în afară, la export, mai mult decât în România.

Constantin Chiurciu: Da, la export, pentru că efectivele de la noi au scăzut și asta este situația. Marile Avicole…

Reporter: Au cam dispărut. Bine, ele au fost ușor de repus în funcțiune…

Constantin Chiurciu: Ar fi fost.

Reporter: De altfel, de avicultură putem spune că, din tot ce înseamnă zootehnie, este cea care stă cel mai bine în momentul acesta.

Constantin Chiurciu: Categoric, dar, din păcate, nu cu acționariat românesc. Aproape toate avicolele aparțin țărilor arabe și… deci asta este, ce să discutăm. Că noi n‑am fost în stare să ne păstrăm ce aveam și e păcat.

Reporter: Era altă treabă, altă piramidă care se respecta. Pentru că nu mai avem nici partea de reproducție, nici măcar la păsări. Nu mai vorbim de celelalte specii.

Constantin Chiurciu: Noi produceam vaccinuri, vaccinul nostru fanion era vaccinul contra bolii Marek. Și, la câțiva ani după ’90, am renunțat, pentru că de acum matca era adusă din străinătate, puii erau aduși din străinătate și nu a fost nevoie. Și am renunțat. Tulpina o avem și acum în baia de azot, dar nu mai producem de mult vaccinul ăsta.

Reporter: Spuneați că ați „divorțat”, ca să spun așa, de Institutul Pasteur și că s‑a hotărât aici, la Romvac, să vă luați soarta în propriile mâini...

Constantin Chiurciu: În 1993, pentru că de acum era metoda MEBO, care deja începuse să lucreze, și‑am zis: ce‑ar fi să ne privatizăm și noi? Bineînțeles, colegii au zis: „Cum să ne privatizăm? Cu ce bani?”. Dar erau niște condiții foarte avantajoase la vremea respectivă, pentru că metoda MEBO fusese bine gândită pentru cei care voiau să conserve și să ducă mai departe ce cumpără, nu să distrugă, așa cum a făcut majoritatea. Și noi am depus la sfârșitul lui ’93 documentația pentru privatizare. Nu știu ce s‑a întâmplat, cert este că un an și jumătate ne‑au ținut cu treaba asta și, mai mult, între timp, din ’93 până în iunie ’95, când ne‑am privatizat, a venit o reevaluare a mijloacelor fixe din întreprinderi, iar valoarea Romvac a crescut de la 500 de milioane banii de atunci la 5 miliarde și jumătate, deci vă dați seama cam ce lovitură a fost pentru noi, ba, mai mult, cei de la FRS și FPS, la vremea respectivă, au spus: „Romvac este o întreprindere bună” – pentru că noi totuși mergeam bine, începusem cu medicamente, cu asta –, „nu putem să v‑o dăm la 5 miliarde”. Și am negociat, și am ajuns la 7,5 miliarde. Și cred că suntem singurii fraieri din România care au cumpărat o întreprindere peste ce era evaluată și am dat banii. Frumusețea a fost că acționari la vremea respectivă au fost toți salariații. Deci nu am cumpărat câțiva, au cumpărat toți salariații, unii n‑au avut încredere și au vândut acțiuni, dar…

Reporter: Și, cu toate astea, salariații, din câte știu eu, n‑aveau toate procentele luate nici prin MEBO. Mai rămânea ceva la stat…

Constantin Chiurciu: Nu. MEBO avea două fracții: FPP‑ul și FPS‑ul. Erau Fondul Proprietății Private și Fondul Proprietății de Stat. Și trebuia să faci contract și cu unul, și cu altul, ca să iei tot. Noi am fost isteți și am cumpărat tot. Și aveam condiții de plată 10 ani. Dar în contract era o condiție ca toate acțiunile să rămână gaj la FPS și FPP până în momentul plății. Noi nu am făcut niște acțiuni fizice – nu știu care au fost treburile – erau niște acțiuni virtuale, cu valoarea de 1.000 de lei. Noi am tot plătit și, la un moment dat, după vreo trei ani, cineva se ridică: „Stai o secundă, Romvac nu a depus acțiunile gaj aici și anulăm contractul”. Vă dați seama ce spaimă a fost pe noi, că era cineva interesat de Romvac.

Reporter: S‑a trezit cineva, pusese ochii…

Constantin Chiurciu: Și atunci am făcut o ședință și‑am zis: „Hai să plătim tot și să scăpăm”. Și am făcut un efort, am plătit și la FPP, și la FPS tot, deci nu am beneficiat de 10 ani, cât era contractul, după 3 ani am plătit tot și am scăpat de grija asta a FPS‑ului și a FPP‑ului.

Reporter: Era ca o secure deasupra capului dumneavoastră!

Constantin Chiurciu: Era foarte bine gândită legea, pentru că atunci o parte din banii pe care‑i dădeai pentru cumpărare îți dădea voie să‑i utilizezi pentru cumpărare de utilaje, cu condiția să cumperi utilaje din România. Și am beneficiat și de treaba asta. Am dat, dar un procent ni‑l dădea înapoi să cumpărăm utilaje. A fost o treabă foarte bună, vă spun. Practic...

Reporter: Ați reușit să faceți și investiții la momentul acela, în tehnologie.

Constantin Chiurciu: Toată tehnologia care este în Romvac este făcută numai pe cercetare proprie. Chiar și în momentul în care am început să facem medicamente, vreau să spun că noi ne‑am pus mintea la contribuție și n‑am cumpărat niciun fel de tehnologie, toată a fost făcută în Romvac și în momentul de față toate liniile de fabricație pentru preparare unguente, comprimate, soluții injectabile, vaccinuri sunt făcute numai pe tehnologie proprie. Ceea ce am cumpărat au fost utilaje. Și în legătură cu treaba asta, vreau să spun ceva foarte interesant: în 1993, voiam să cumpărăm utilaje, iar în România nu găseam. Și mi‑a zis un român plecat în Elveția: „Nu mai arunca banii degeaba – era un om, farmacist foarte isteț, care are o firmă foarte mare acolo – vino în Elveția și cumperi de acolo utilaje ca lumea”. Și mi‑a făcut invitație, în trei zile mi‑am luat viza și am plecat. M‑a dus la un cetățean care vindea utilaje second‑hand de la firmele mari de acolo. Și am ales utilaje de vreun miliard, bani de atunci. Destui bani. Și când am venit aici și‑am spus: uite, trebuie să plătim utilajele astea – contabilul‑șef de atunci a zis: „Cum să plătim un miliard fără să avem utilajele în curte? Nu se poate!” – Ce să fac? Cetățeanul care m‑a dus acolo zice: „Pentru că te‑am adus aici, plătesc eu utilajele și ți le trimit în România și, în momentul în care le primești în România, îmi dai banii”. Perfect. Le‑a plătit și s‑a dus să le încarce. Când să le încarce, elvețianul de acolo zice: „Nu ți le dau!”. – „Păi, le‑am plătit!” – „Nu. Eu am bătut palma cu domnul Chiurciu! Dacă domnul Chiurciu spune că le iei pentru el, ți le dau. Altfel, nu ți le dau”.

Reporter: Extraordinar!

Constantin Chiurciu: Treaba asta mi‑a rămas în minte, ce înseamnă un cuvânt dat…

Reporter: Și o mână dată!...

Constantin Chiurciu: Și vreau să spun că în toată activitatea mea am aplicat principiul ăsta. Pentru că nimic nu este mai important decât cuvântul meu și o strângere de mână care trebuie respectată.

Reporter: Deci a fost, după ’90, primul moment în care puteți să spuneți că a fost o cărămidă foarte serioasă pentru evoluția ulterioară.

Constantin Chiurciu: Da, pentru că am adus utilaje bune. Erau second‑hand, dar erau utilaje foarte bune, am adus utilaje cu care mai lucrăm și astăzi. Erau numai inoxuri, le‑am adus aici, le‑am adaptat tehnologia pentru ele și așa am ajuns să lucrăm. Vă spun, avem utilaje care lucrează și acum, pentru că sunt vase de inox care sunt foarte bune. În 1995 ne‑am privatizat…

Reporter: Cu toți oamenii, cu toți angajații…

Constantin Chiurciu: Da. aveam 374 de acționari, în 1995. După trei ani, am reușit să dăm și dividende, pentru că ne‑am gospodărit bine. Dar permanent am fost cu ochii pe investiții, în fiecare an am investit o sumă foarte mare, sub un milion de euro n‑am investit niciodată. De fiecare dată un milion, chiar mai mult, în funcție de ce era nevoie. Investițiile astea ne‑au adus practic rezultate bune și, o treabă interesantă, acum îmi pare rău că nu am oprit produsele pe care le făceam atunci ca să le pun la un muzeu, pentru că sunt de râs, dacă știi cum erau produsele în ’90! La un moment dat, imprimam cu vopsea pe sticlă, lipeam etichetele cu dextrină, cu… ce era în ’90. Nu se discuta de etichete autocolante, de tot felul… Acum avem inclusiv sigle pentru siguranța utilajului, este altceva acum.

Reporter: Afacerea a crescut, care era cifra de afaceri la momentul privatizării totale, din 1995? Era de nivelul milioane de dolari?

Constantin Chiurciu: Ceea ce pot să vă spun sigur este că din ’95 și până în 2008 în fiecare an noi am crescut cu 10‑12 procente. În 2008, când a început criza, probabil datorită cursului valutar și influențelor negative asupra importurilor nouă ne‑a crescut cifra de afaceri cu 35%.

Reporter: Ați crescut ca producție, ați crescut ca afacere, ați crescut ca varietate a produselor și, în același timp, ați crescut ca piață. Pentru că ați luat‑o, ușor‑ușor, către alte piețe, având în vedere că în România au scăzut efectivele de animale.

Constantin Chiurciu: Așa cum am gândit‑o în ’90, când am început cu medicamentele. Am zis: domnule, nu e posibil ca aceste ferme mari să meargă în continuare, pentru că asta este. La fel, am gândit în continuare și am zis: efectivele sunt, cât sunt, unii vaccinează, unii nu vaccinează, legislația, tot timpul, se schimbă și atunci am înființat un birou de import‑export și vreau să spun că, încet‑încet, am început cu exportul, mai întâi în zonă, prin Moldova, erau temători că Romvac‑ul era un „nimeni” – că toți ne întrebau: „Unde mai exportați?”. Asta era prima întrebare – „Nicăieri! Dar marca este înregistrată, sunt produse foarte bune…”. Și, lucrul foarte important – că spuneam de „muzeul” acesta al produselor noastre –, într‑o farmacie când intri, în primul rând vezi ambalajul, pe urmă îți dai seama că produsul este bun sau nu. Or, produsele noastre tocmai la treaba asta sufereau, erau prezentate ca vai de ele. Ba mai mult, o treabă interesantă… noi făceam, pe vremea lui Ceaușescu, vaccinurile pentru câini, de la canișa MAI‑ului, a MFA‑ului, cum era atunci, deci vaccinuri foarte bune, verificate, în farmacii nu se vindeau deloc. Și, la un moment dat, discutăm cu farmaciștii: domnule, ce se întâmplă cu vaccinurile noastre de nu se vând? Treaba era foarte simplă – când intra cineva în farmacie, noi aveam prețurile făcute cum erau: 0,50 lei doza. Când intra omul în farmacie, întreba: „Ce vaccin pentru căței aveți?” – „Îl avem pe ăsta de Romvac, care costă un leu, îl avem pe ăsta de nu știu cine, care e trei lei, și pe ăla de nu știu cine, care costă zece lei”. Zice: „Ăsta e prea ieftin, nu poate să fie bun, nu discutăm, ăsta este prea scump” și‑l lua întotdeauna pe cel din mijloc. Și atunci, în mod artificial – pentru că toate prețurile noastre sunt prețuri pe costuri făcute, nu sunt altfel, dar pentru vaccinul de căței atunci am pus niște prețuri de raft care să fie competitive cu celelalte și de atunci au început să se vândă foarte bine vaccinurile! Și atunci am învățat că nu întotdeauna prețul cel mai mic este cel mai bun. Deci atunci a fost prima lecție de comerț.

Reporter: O altă lecție…

Constantin Chiurciu: O altă lecție de economie de piață. Am început cu exportul și am început cu primele țări, condiția a fost, ca să nu avem surprize: negociem prețuri bune și pentru unul, și pentru altul, dar totdeauna nu pleacă marfa până nu‑i plătită. La export. Și făceam factura pro forma, plăteau, pleca… A trebuit să căutăm condiții de transport, pentru că, discutând de vaccinuri, am găsit transport cu gheață carbonică, cu tot ce trebuie, cert este că avem cunoștințe în liniile aeriene și transportăm vaccinuri în cele mai îndepărtate zone în 24‑48 de ore maximum, în condiții foarte bune.

Reporter: Care‑i cel mai îndepărtat loc unde ajunge un produs de la Romvac?

Constantin Chiurciu: Georgia, Orientul Mijlociu, cam peste tot. În clipa de față, vindem în 16 țări, pornind cu Georgia din vechea URSS, Kuweit, Qatar, Pakistan, Moldova, Lituania, Ungaria, la un moment dat eram singurii producători de vaccinuri anticărbunos din zonă și normal că ne‑au apelat, pe urmă, țările ex‑iugoslave, am dat și în Portugalia, am exportat în Olanda, avem mare succes cu produsele pentru porumbei în țările ex‑iugoslave și, spre avantajul nostru în aceste țări, precum și în Albania, sunt gospodării ca și în România, iar noi suntem printre puținii care produc vaccinuri pentru păsări la 25‑50 de doze, ba mai mult, pentru Albania am făcut la un moment dat o inovație și am zis: la vaccinurile pentru pus în ochi, deci pentru vaccinul antipseudopestos, vă dăm diluant în flacoane cu picurător, și numai pentru ei facem treaba asta. Deci le exportăm acolo și exportăm destul de mult, pe urmă cei din Kosovo, din Macedonia au spus: „Vrem să ne dați și nouă vaccin cu picurător, că e comod pentru cetățean” – că acolo vaccinurile încă se vând la cetățeni. La noi, produsele biologice nu se mai vând, numai prin medicii veterinari. Cert este că lucrurile merg bine, pot spune că piața cea mai dinamică este piața de export. A ajuns, din toată afacerea, la 10%. Ceea ce nu e puțin deloc. Vreau să spun că, în urmă cu cinci ani, am zis către cel care a înființat această companie, deci CCBPAM‑ul, doctorul Pătrașcu: „Domnule director, eu am deschis porțile și am foarte mulți tineri care au venit, dar, din păcate – și‑i rog pe dascălii de la medicină veterinară și de la alte facultăți să mă scuze, dar ăsta este adevărul –, sunt foarte slab pregătiți. Nu vreți să facem o combinație? Veniți o dată pe săptămână și începeți cu medicii veterinari, să‑i pregătiți?”. A venit, a început să‑i pregătească ușor‑ușor, pe urmă s‑a îndrăgostit din nou de Romvac și a zis: „Vreau să vin mai des la Romvac”. Și a început să vină în fiecare zi și i‑am zis, atunci: „Dacă tot veniți, haideți să faceți o treabă serioasă”. Și am înființat – că până atunci toată cercetarea o aveam cercetare tehnologică pe care o făceau toți cei care erau în producție – un laborator de cercetare special. Academia de Științe Agricole și Silvice – care ne avea în baza de date ca unitate de cercetare, dar pentru care, ulterior, practic, dispăruserăm – ne‑a acreditat din nou ca unitate de cercetare. Am încercat mai multe: să facem kituri de diagnostic, să facem diverse formule și, foarte important – pentru că în momentul de față este o problemă mare pe plan mondial cu antibiorezistența, deci practic bacteriile rezistă tot mai mult la antibiotice – domnul doctor Pătrașcu s‑a gândit – noi fiind producători de vaccinuri pentru păsări, inițial, știa foarte bine lecția – să facem niște vaccinuri pentru păsări, dar vaccinuri pentru care foloseam, de fapt, antigene luate de la pacienții umani. Atunci, am vorbit la Spitalul „Victor Babeș”, cei de acolo au izolat bacteriile de la pacienții umani care fuseseră tratați cu antibiotic, dar fără rezultat, am izolat aceste bacterii, le‑am cultivat, le‑am inactivat, am făcut un vaccin cu ele și ne‑am dus la găinile ouătoare. Pentru că, în 1893, deci cu o sută și ceva de ani înainte, Kemplerer a semnalat la un moment dat că în gălbenuș există un factor care are activități imunologice. Semnalarea asta a trecut neobservată la vremea respectivă, pentru că începuseră să producă serurile imune de la mamifere, deci atunci se foloseau tot felul de seruri. După care, au început antibioticele și nu s‑a pus problema, dar acum, apărând treaba asta cu antibiorezistența, cercetătorii și‑au adus aminte de semnalare și a început, deci după ce am vaccinat găina de trei ori cu aceste vaccinuri, am căutat în ou, în gălbenuș, răspunsul. Și, spre bucuria noastră, găina răspunde, am izolat prin diverse metode această imunoglobulină Y, așa se cheamă acest anticorp din gălbenuș, ne‑am întors la bacteria de la care am pornit și, spre plăcuta noastră surprindere, a avut efect. Deci a inhibat dezvoltarea bacteriei.

Reporter: Sunt boli la care nici nu ne‑am aștepta că un produs ar putea avea efect. Având în vedere evoluția acestor afecțiuni de până acum, ce spun medicii umani?

Constantin Chiurciu: Ținând cont că medicina este una singură, noi nu ne‑am gândit niciun moment că vom merge către medicină veterinară sau medicină umană, ci ne‑am gândit să învingem antibiorezistența. Discutăm de niște bacterii care se întâlnesc și la om, și la animal. Nu s‑a pus problema să mergem către medicina umană. Dar, pornind de la colaborarea asta cu Spitalul „Victor Babeș” și văzând că această imunoglobulină Y inhibă dezvoltarea bacteriei, ne‑am întors la pacienții de la care am plecat și, spre surprinderea noastră, ceea ce nu au reușit să facă antibioticele a făcut această imunoglobulină Y, extrasă din gălbenuș. Pentru că discutăm de o imunitate pasivă care se instalează instant în momentul în care ai administrat imunoglobulina pacientului, am înregistrat la OSIM și această denumire de imuno‑instant. Deci imuno unitate instant. O denumire care se pare că a fost de bun augur, pentru că între timp noi am mărit numărul de bacterii pe care le‑am utilizat în antigene. Și am început întâi cu Escherichia Coli – aceste imunoglobuline sunt cu țintă precisă, dacă le‑ai făcut pe o bacterie, la bacteria asta acționează –, pentru că este foarte des întâlnită în infecțiile astea, după care am trecut la stafilococi, streptococi, pseudomonas și altele, și, treabă foarte interesantă, literatura spune – cel puțin, americanii spun – că găina poate să răspundă până la 40 de antigene deodată. Pare incredibil, dar este o treabă fantastică! Noi, în momentul de față, am ajuns la 16 antigene și vreau să vă spun că găina, în gălbenuș, elimină anticorpi pentru toate cele 16 antigene. Și atunci am făcut un imuno‑instant multiplu, imuno‑instant care practic poate să neutralizeze și una, și alta, și alta. Foarte bune pentru creșterea imunității organismului la modul general, dar și pentru anumite infecții. Aceste produse au fost înregistrate ca suplimente alimentare, pentru că asta sunt: suplimente alimentare. Sunt produse din ou, care sunt extrase prin metode fizice, deci nu vine cu nimic altceva, și noi am făcut teste și am văzut că imunoglobulina Y e ceea ce se confirmă și în literatură, este rezistentă până pe la 70º. Deci este termosensibilă. Și, ca să nu neutralizăm această imunoglobulină Y și să putem să ducem mai departe durata de viață, pentru că în general ouăle au valabilitate 30 de zile, că așa este legea, am început să facem oul liofilizat. Oul liofilizat conservă practic toate proprietățile oului hiperimun, pentru că, foarte interesant, pe lângă această imunoglobulină care se găsește în gălbenuș, sunt și alte componente biologic active: ovomucina, ovotransferina, ovoalbumina, deci care au activitate microbiologică. Și atunci, cel care consumă oul hiperimun integral sau acest imuno‑instant G, că este imuno‑instant granulă, beneficiază de toate celelalte avantaje.

Reporter: Ne‑am apropiat de final, așa cum spuneam și mai devreme. Două întrebări foarte scurte: care ar fi regretul pe care l‑ați avea, uitându‑vă în…

Constantin Chiurciu: Eu zic că n‑aș avea ce să regret, pentru că am trăit viața așa cum mi‑am dorit‑o și, spre norocul meu, Dumnezeu mi‑a dat posibilitatea să mă bucur de o viață frumoasă, iar cineva spunea că „dacă vrei să nu muncești toată viața, e bine să faci ceea ce‑ți place”. Eu am avut șansa asta, să fac ceea ce mi‑a plăcut și, practic, eu vin la muncă cu plăcere și atitudinea asta am încercat să o imprim și colectivului meu, pentru că în momentul de față dacă mă întreabă cineva care este bunul cel mai de preț al Romvac‑ului, eu spun că echipa. Pentru că avem o echipă de 430 de oameni, echipă care lucrează ca unul, sunt oameni foarte disciplinați. Nu știu dacă este un merit sau nu, dar noi nu avem partid, n‑avem sindicat, iar lucrurile merg foarte bine.

Reporter: 70‑80% dintre ei, o proporție foarte mare, au rămas de atunci în continuare, plus că sunt și copiii dumnealor veniți.

Constantin Chiurciu: Copiii și copiii copiilor, sunt unii care au ajuns la a treia generație și acum am pe birou foarte multe cereri de la salariați pentru copii. Din păcate, nu pot să satisfac toate cererile pentru că asta este, nu știu dacă e bine sau rău, dar în momentul de față noi avem peste 100‑110 salariați care au peste 30 de ani de activitate, deci practic o viață de om în aceeași întreprindere. Vă spun, noi putem începe orice fel de activitate, pentru că avem specialiști și în culturi de celule, și în culturi de bacterii. Vreau să spun ca noutate, acum am început să producem bacteriile acestea care fixează azotul și fosforul în sol, pentru a renunța la utilizarea îngrășămintelor, am făcut primele studii la Agroindaf în primăvară la Afumați, acum avem la Constanța, am dat și la Institutul de Cercetări Pedologice, și treaba devine foarte interesantă: aceste bacterii rezistă soluțiilor erbicide și administrarea lor în sol se face odată cu erbicidarea. Deci nu este nicio manoperă în plus și nu mai dai îngrășămintele. Ceea ce este excelent! Și aici avem rezultate bune. Am început să producem și probiotice, pentru că este o modă că ceea ce au distrus antibioticele din floră acum trebuie să se refacă, deci să repopulăm, așa că începem și cu probioticele. Prin urmare, pot să spun că Romvacul este permanent în contact cu piața, iar acum avem în fază finală vaccinul contra Bolii limbii albastre, pentru că e boală semnalată în România. Legislația, deocamdată, nu spune dacă vaccinarea va fi obligatorie sau nu, cert este că noi am pregătit vaccinul.

Reporter: Oricum, sunt destule țări unde evoluează…

Constantin Chiurciu: Da, categoric. Deci avem și acest vaccin.

Reporter: Din punctul de vedere al familiei?

Constantin Chiurciu: Din punctul de vedere al familiei, lucrurile sunt foarte bune.

Reporter: A fost bine că și doamna Viorica Chiurciu a fost alături de dumneavoastră?

Constantin Chiurciu: Domnule, spre deosebire de părerea generală, noi primii 27‑25 de ani de căsătorie i‑am petrecut în același birou. 24 din 24. Vă dați seama că… așa a fost viața. Și ne‑am simțit foarte bine, deci noi nu am simțit nici că mergem la muncă, nici că mergem acasă, lucrurile au evoluat. Din momentul în care am devenit director general, a trebuit fiecare să aibă biroul lui, dar lucrurile au mers foarte bine. Deci, contrar părerii generale, noi ne‑am simțit foarte bine, pentru că important este ca, atunci când te‑ai căsătorit, s‑o faci din dragoste și să îți respecți partenera, și totdeauna în familie să nu cânte nici cocoșul, nici găina, ci tot timpul ceea ce facem să facem împreună.

 

Citit 4052 ori