-

A doua zi a Târgului Gaudeamus Radio România

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La Bucureşti este a doua zi a Târgului Gaudeamus Radio România, care în ciuda vremii, a avut numeroşi vizitatori. Miile de vizitatori de toate vârstele au putut să asiste la întâlniri neaşteptate pentru mulţi dintre ei, cu autorii celor peste 50 de cărţi lansate.

Acestea sunt şi cărţile cele mai cumpărate ale târgului, în timp ce zeci de titluri se pot achiziţiona de aici de la Gaudeamus cu mari reduceri anunţate de aproape toate editurile. Alături de categoriile de vizitatori care au acces gratuit în târg, biletele achiziţionate de vizitatori intră în urna pentru tombola Gaudeamus. Mulţi dintre cei ce vin la târg au aflat de proiectul "Cărţile se întorc acasă" şi au început să aducă ceea ce cred ei că ar sta bine în bibliotecile unor şcoli care de mult nu au mai primit cărţi. Până la ora 20:00, mai sunt programate aici încă 15 lansări de carte şi fluxul de vizitatori este unul ce vesteşte deja ceea ce stă se întâmple în fiecare sfârşit de Târg Gaudeamus, respectiv în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, atunci când bulevardele lecturii vor deveni, ştiu, neîncăpătoare.

RADOR

Citit 54 ori