Imprimă această pagină

Târgul de carte Gaudeamus, ultima zi

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Este ultima zi a Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus, organizat de Radio România la Romexpo, în Capitală. Ediţia din acest an, cea de-a 26-a, este dedicată aniversării a trei decenii de la Revoluţia din decembrie 1989. Aproape o sută de evenimente au loc astăzi.

Astăzi, la ora 17:00, vom afla care sunt laureaţii şi premianţii acestei ediţii în care interesul pentru carte, în general, şi pentru noutăţi, în special, s-a manifestat la cote impresionante, aşa cum spunea ieri, după ce şi-a lansat cartea de poezie, Mircea Dinescu: „A fost un amestec aşa, de oameni în vârstă, de copii. În fond, e o terapie. Nu mai dacă treci prin atâtea locuri unde vezi cărţi, jucării, ciocolată, aş zice că acum a avut loc târgul ăla de Crăciun, pe bază de carte”.
Între cei ce se vor afla azi la Gaudeamus, ca autor sau susţinători ai noilor apariţii editoriale, vor fi academicianul Constantin Ionescu Târgovişte, vorbind despre insulină, dar şi academicianul Răzvan Theodorescu, la reeditarea unora dintre cărţile sale; Stelian Tănase sau Marilena Rotaru, în calitate de scriitori. Iar la Editura 'Casa Radio' se lansează audio book-ul memorialistic "A fost odată comunism", coordonat de istoricul Georgeta Filitti.

RADOR

Citit 249 ori