-

Întreprinderile mici și mijlocii - mesaj de susținere și solidaritate pentru cei din linia întâi

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Sistemul nostru de sănătate este supus unei presiuni enorme în această perioadă. Comunitatea este susținută și protejată în fiecare zi de mii de medici și asistente care luptă cu prețul propriei vieți.

Condițiile medicilor sunt cu mult mai modeste, iar nevoile și necesitățile acestora, cu mult mai mari. Foarte mulți dintre ei se îmbolnăvesc, cedează, demisionează și astfel pierdem lupta.

Având în vedere prevederile din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, unitățile sanitare au obligația să asigure toate materialele și să adopte toate măsurile necesare pentru menținerea igienei în cadrul unității și prevenirea îmbolnăvirii pacienților sau a personalului medical. Medicii trebuie să îsi desfășoare activitatea profesională cu mijloacele aflate la dispoziție, spitalul fiind singurul răspunzător atât din punct de vedere penal cât și civil pentru îmbolnăvirea medicilor și a pacienților.

Astfel, ținând cont de cele mai sus menționate, Consiliul Național al IMM-urilor din România, cea mai mare organizație a oamenilor de afaceri, recunoaște și apreciază meritele deosebite ale tuturor celor implicați în “linia întâi”.

De asemenea, CNIPMMR nu susține luarea unor măsuri punitive împotriva acestora, importante în aceste momente fiind cele debonificare, stimulare și dotare a spitalelor și medicilor cu echipamente necesare exercitării profesiei lor și susține acordarea unei bonificații în valoare de 500 euro/ lună pentru medici, asistente și personalul medical și dotarea lor cu materiale, consumabile și alte echipamente necesare în acest moment.

Citit 240 ori