-

Dezastru COVID-19 pentru românii din Germania

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Mai multe focare de coronavirus au fost înregistrate în comunităţile de români din zona Berlinului în doar 24 de ore. Unul dintre români a murit, iar altul este internat în spital.

Până vineri, 19 iunie, au fost confirmate aproape 100 de cazuri în cartierele locuite de români şi se bănuieşte că au fost infectaţi de un preot.
Reporter: PPoraş a murit, iar altul se află internat la spital. Alţi 36 au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu coronavirus.
Marius Michael Munteanu, preşedintele Asociaţiei germano-române pentru nordul Germaniei: „Conform jurnaliştilor din Germania, există o teorie că un preot care aparţine de Biserica Penticostală, român, are legătură cu aceste infecţii sau cazuri apărute acum recent şi în Berlin, în cele trei cartiere, unde sunt mai multe blocuri sub carantină, sute de familii, şi la fel şi în Magdeburg. Deci totul are ceva legătură cu acest preot.”
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, 370 de locuinţe ale persoanelor care au participat la procesiunile religioase din Berlin se află în carantină. 57 de români au fost confirmaţi cu COVID, dar sunt asimptomatici. O singură persoană este în stare gravă. Confruntate cu aceste focare, autorităţile locale au închis zece şcoli şi au testat populaţia. Diplomaţia românească a reacţionat la afirmaţiile premierului landului Renania de Nord-Westfalia care a declarat că românii şi bulgarii sunt responsabili pentru răspândirea coronavirusului în Germania. "A fost contactată Ambasada Germaniei la Bucureşti pentru a semnala modul în care au fost percepute aceste declaraţii neclare care lăsau o marjă de interpretare, în sensul că lucrătorii români şi bulgari ar fi la originea acestui nou focar de coronavirus şi pentru a solicita clarificarea inclusiv publică a declaraţiilor menţionate".(sursa MAE). Preşedintele grupului creştin-democraţilor din Parlamentul Federal a contactat ambasada noastră de la Berlin pentru a dezavua acuzele aduse românilor. De altfel, răspândirea acestuia în abatoarele Germania a devenit un fapt comun, ultimul focar dintr-un abator din Renania de Nord-Westfalia, înregistrând nu mai puţin de 657 de cazuri pozitive.
Armin Laschet, premierul landului Renania de Nord-Westfalia: „Trebuie să existe consecinţe dacă un număr atât de mare apare într-un focar şi vom reacţiona cu mare severitate”. De la începutul crizei sanitare, 840 de români din Germania au fost infectaţi cu COVID, iar opt au murit.

RADOR
Foto: Pixabay

 

Citit 592 ori