Ascultă Radio Antena Satelor Live

Două persoane au murit, iar alte două au fost rănite într-un accident rutier, în Suceava

În judeţul Suceava, două persoane au murit în această seară, iar alte două au fost rănite, după ce un autobuz a lovit o căruţă în localitatea Salcea.

02 Septembrie 2018, 09:20

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Ionuţ Cobziuc, a declarat că cele două victime se aflau în căruţă şi, la sosirea ambulanţelor, au fost găsite în stop cardio-respirator. Deşi li s-au făcut manevre de resuscitare, în cele din urmă s-a declarat decesul celor două persoane, fiind vorba de un soţ şi o soţie, în vârstă de 47 şi, respectiv, 41 de ani. Aceeaşi sursă a precizat că autobuzul implicat în accident efectua o cursă regulată între municipiul Suceava şi localitatea Băneşti.

RADOR

Citește și Sfatul medicului, în caz de infecție cu pesta porcină

Fechet: În curând deschidem apelul de proiecte pe PNRR pentru fabrici de reciclare, în valoare de 220 milioane euro
Accident 02 Aprilie 2024, 20:16

Fechet: În curând deschidem apelul de proiecte pe PNRR pentru fabrici de reciclare, în valoare de 220 milioane euro

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a declarat, marţi, că în curând va fi deschis apelul de proiecte...

Fechet: În curând deschidem apelul de proiecte pe PNRR pentru fabrici de reciclare, în valoare de 220 milioane euro
Tânăr decedat după ce tractorul pe care îl conducea s-a răsturnat peste el
Accident 02 Aprilie 2024, 20:14

Tânăr decedat după ce tractorul pe care îl conducea s-a răsturnat peste el

Un tânăr de 21 de ani a decedat, marţi, după ce tractorul pe care îl conducea s-a răsturnat peste el, accidentul având loc...

Tânăr decedat după ce tractorul pe care îl conducea s-a răsturnat peste el
O femeie de 93 de ani a murit în casă în urma unui incendiu
Accident 28 Martie 2024, 09:21

O femeie de 93 de ani a murit în casă în urma unui incendiu

O femeie în vârstă de 93 de ani a decedat, în noaptea de miercuri spre joi, după ce casa sa din localitatea Şiria a fost...

O femeie de 93 de ani a murit în casă în urma unui incendiu
Bărbat căzut într-o fântână adâncă de 15 metri, salvat cu succes de pompieri
Accident 27 Martie 2024, 13:47

Bărbat căzut într-o fântână adâncă de 15 metri, salvat cu succes de pompieri

O întâmplare nefericită a ținut o comunitate întreagă cu sufletul la gură în momentul în care un bărbat a rămas blocat într-o...

Bărbat căzut într-o fântână adâncă de 15 metri, salvat cu succes de pompieri
Șofer băut la volan ignoră avertismentele Poliției și provoacă pagube materiale într-un accident
Accident 25 Martie 2024, 13:29

Șofer băut la volan ignoră avertismentele Poliției și provoacă pagube materiale într-un accident

Un incident șocant a avut loc în această dimineață în Novaci, Gorj, când un șofer băut la volan a refuzat să oprească la...

Șofer băut la volan ignoră avertismentele Poliției și provoacă pagube materiale într-un accident
Avion revenit la sol, după ce a fost lovit defulger
Accident 25 Martie 2024, 09:45

Avion revenit la sol, după ce a fost lovit defulger

O cursă TAROM cu destinaţia Chişinău a revenit la sol în Bucureşti, după ce avionul a fost lovit de fulger.

Avion revenit la sol, după ce a fost lovit defulger
Șocant! România și Bulgaria domină topul mortalității în accidente rutiere în UE
Accident 08 Martie 2024, 16:33

Șocant! România și Bulgaria domină topul mortalității în accidente rutiere în UE

Aproximativ 20.400 de persoane au fost ucise anul trecut în accidente rutiere în Uniunea Europeană (UE), în uşoară scădere de...

Șocant! România și Bulgaria domină topul mortalității în accidente rutiere în UE
Un vârstnic a murit într-un incendiu de locuinţă ce ar fi izbucnit de la o lumânare aprinsă nesupravegheată
Accident 07 Martie 2024, 10:36

Un vârstnic a murit într-un incendiu de locuinţă ce ar fi izbucnit de la o lumânare aprinsă nesupravegheată

Un bărbat în vârstă de 83 de ani, din comuna Fălcoiu, a murit într-un incendiu ce i-a cuprins locuinţa noaptea trecută, cauza...