-

Şapte persoane au fost rănite duminică dimineaţă în urma unui accident petrecut pe DN10, în zona localităţii Brădet, de lângă Întorsura Buzăului, circulaţia fiind parţial blocată.

Potrivit Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Covasna, pompierii au intervenit pentru descarcerarea şoferului uneia dintre cele două autoutilitare implicate în accident şi acordarea primului ajutor celorlalţi pasageri. 

"În urma evenimentului rutier dintre două autoutilitare au rezultat şapte victime, conştiente, din care şoferul uneia era încarcerat. La faţa locului s-au deplasat 2 autospeciale de descarcerare, 3 ambulanţe (1 SMURD şi 2 SAJ) şi o autospecială pentru transport personal şi victime multiple. Salvatorii covăsneni au intervenit pentru descarcerarea şoferului şi acordarea primului ajutor tuturor persoanelor implicate. Acestea au fost transportate în stare de conştienţă la spitalul din Întorsura Buzăului", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Covasna, Marius Tolvaj. 

Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cele două autovehicule au intrat în coliziune frontală, ca urmare a unei pătrunderi pe contrasens. 

În zonă circulaţia este parţial blocată.

AGERPRES