-

 

Un autotren fără încărcătură s-a răsturnat în această dimineaţă pe Autostrada Soarelui (A2), la kilometrul 170 (Constanţa-Bucureşti).

Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale, fiind distruse pe sute de metri elementele mediane de separaţie a traficului şi de protecţie laterală ale drumului, a informat Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa.

Conform sursei citate, şoferul autotrenului a pierdut controlul direcţiei, a intrat de pe calea 1 de rulare, pe calea 2, rupând circa 300 de metri de parapet median şi de pe zona marginală, iar ulterior a intrat cu autovehiculul de transport într-un şanţ.

"Şeful Secţiei Autostrăzi a fost informat la ora 05:18 despre accident, moment în care a şi trimis echipele de intervenţie pentru deblocarea traficului", potrivit unui comunicat de presă al DRDP Constanţa.

Sursa: agerpres.ro
Sursa foto:adevarul.ro