-

IGPR anunță 181 de percheziţii în dosare de trafic de persoane, criminalitate informatică, trafic şi consum de droguri şi spălare de bani.

Peste 540 de poliţişti de combatere a criminalităţii organizate, împreună cu procurori DIICOT, au acţionat, în perioada 27 februarie - 11 martie, pentru documentarea activităţii infracţionale a 127 de persoane, dintre care 62 au fost reţinute sau arestate şi 33 plasate sub control judiciar.

În cadrul celor 58 de activităţi operative şi 181 de percheziţii desfăşurate pentru destructurarea grupurilor infracţionale specializate în trafic de persoane, criminalitate informatică, trafic şi consum ilicit de droguri şi spălare de bani, au fost confiscaţi 100.520 de lei, 54.520 de euro şi 25.600 de lire sterline şi au fost indisponibilizate trei autoturisme de lux, 11 cartuşe, o armă, două încărcătoare, 216 materiale pirotehnice şi şase carduri bancare, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Potrivit sursei citate, a fost instituit sechestru pe trei imobile.

Poliţiştii şi procurorii au mai indisponibilizat 26 de hard diskuri, 18 laptopuri, două DVR-uri, cinci tablete, o cameră de filmat, 162 de telefoane mobile, 55 de cartele SIM, patru Ipod-uri, 76 de medii de stocare, un sistem informatic şi cinci unităţi centrale.

În activităţile desfăşurate de poliţişti specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, sub coordonarea DIICOT, au fost angrenaţi şi poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene, luptători de la acţiuni speciale şi jandarmi.

AGERPRES

Foto: Pixabay