-

Un amplu dosar de fraude informatice şi spălare de bani, cu un prejudiciu estimat la peste 1 milion şi jumătate de euro, este anchetat în România şi în Italia.

Procurorii DIICOT din Bucureşti, Vâlcea şi Bistriţa-Năsăud au făcut cinci percheziţii în baza unui ordin european de anchetă emis de autorităţile italiene, care au făcut pe teritoriul naţional 12 percheziţii în urma cărora opt persoane au fost arestate preventiv. Potrivit unui comunicat de presă, se bănuieşte că, între iunie 2018 şi aprilie 2019, 13 persoane au constituit un grup infracţional organizat pe raza oraşului italian Genova. Au deschis conturi bancare pe numele unor persoane nevoiaşe, care, în schimbul unor sume de bani, au pus la dispoziţie respectivele conturi prin care se transferau bani proveniţi din fraude online. La percheziţii au fost ridicate sume de peste 42.000 de lei şi 8.000 de euro; de asemenea, 50 de grame de aur, 32 de telefoane mobile, o colecţie numismatică, mai multe documente şi echipamente IT. Au fost puse în aplicare patru mandate europene de arestare şi sechestru pe bani, două autoturisme şi două imobile.

RADOR
Foto: Pixabay