-

Un tânăr de 31 ani din Republica Moldova a fost găsit, în această dimineaţa, pe un câmp din localitatea bistriţeană Cepari, prezentând plăgi împuşcate în zona superioară a corpului.

Tânărul a suferit plăgile în urma unui conflict spontan avut cu un alt cetăţean moldovean.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, Crina Sîrb, a declarat că bărbatul rănit a fost găsit în jurul orei 4.00 dimineaţa, în locul numit ”Pe sărata”, de către un bărbat care a alertat 112.
Potrivit datelor furnizate de reprezentantul Serviciului de Ambulanţă Judeţea Bistriţa-Năsăud, Ciprian Păcurar, echipajul care a intervenit la caz a preluat pacientul cu plăgi împuşcate în membrele superioare, torace şi zona gâtului. Acesta a fost stabilizat, era conştient şi a fost transportat în UPU Bistriţa pentru investigaţii suplimentare.
Poliţiştii au stabilit că rănile suferite prin împuşcare au survenit în urma unui conflict spontan cu un alt cetăţean moldovean, care a fugit de la faţa locului şi a fost prins câteva ore mai târziu în judeţul Maramureş.
La locul faptei nu a fost găsită nicio armă, anchetatorii urmând să stabilească dacă a fost folosită una letală sau neletală.
Cercetările în acest caz continuă.

Sursa: agerpres.ro
Sursa foto: vestea.net