Ascultă Radio Antena Satelor Live

Ambarcaţiune cu 15 turişti la bord (inclusiv trei copii), răsturnată pe Dunăre

O ambarcaţiune cu 15 turişti la bord, printre care trei copii, s-a răsturnat sâmbătă după-amiază pe canalul Sulina, în apropiere de satul Crişan, toate persoanele reuşind să se salveze.

06 Mai 2018, 08:36

Căpitanul şef al Căpităniei Portului Sulina, Radu Andricenco, a declarat că incidentul a fost cauzat, cel mai probabil, de unul dintre pasagerii ambarcaţiunii, potrivit rezultatelor preliminare ale cercetărilor demarate în acest caz.

'Se pare că unul sau doi pasageri s-au ridicat în picioare în barcă şi atunci aceasta s-a răsturnat. Din fericire, toţi pasagerii purtau veste de salvare', a menţionat Andricenco.

În sprijinul celor 15 persoane, la mila 13 a Dunării, s-au deplasat reprezentanţii Pichetului de pompieri din satul Crişan şi trei şalupe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA), un elicopter al SMURD Constanţa fiind de asemenea pregătit să preia eventualii răniţi.

'Niciuna dintre persoanele consultate nu a prezentat probleme de sănătate', a precizat directorul SJA, Dumitru Vâlcu.

Căpitănia Portului Sulina continuă cercetările pentru a stabili circumstanţele exacte în care s-a produs incidentul.

UPDATE:

Ambarcaţiunea cu 15 persoane la bord care s-a răsturnat pe Dunăre, în apropiere de satul Crişan, era condusă de un tânăr din satul Mahmudia, a anunţat sâmbătă seara purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Tulcea, Amalia Ignatencu.

'Ambarcaţiunea era condusă de un bărbat de 22 de ani, din localitatea Mahmudia. Deţinea permis şi nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice', a declarat presei reprezentanta IPJ.

Turiştii transportaţi de tânărul tulcean sunt din judeţul Cluj, potrivit sursei citate.

Cele 15 persoane aflate în ambarcaţiunea care s-a răsturnat pe Dunăre au solicitat ajutorul autorităţilor la numărul unic de urgenţă 112. În sprijinul lor, la mila marină 13 a Dunării s-au deplasat reprezentanţii Pichetului de pompieri din satul Crişan, trei şalupe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi un elicopter al SMURD Constanţa pregătit să intervină pentru patru persoane.

'Elicopterul a fost la Tulcea, dar nu a preluat niciun pacient', a precizat purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa, Claudia Tatarici.

Cercetările privind circumstanţele producerii evenimentului sunt efectuate de Căpitănia Portului Sulina şi Postul de poliţie Crişan al IPJ, iar primele rezultate ale acestora arată că ambarcaţiunea s-ar fi răsturnat după ce un turist s-a ridicat în picioare în timpul marşului.

Acesta este cel de-al doilea eveniment petrecut în ultimele două săptămâni pe canalul Sulina al Dunării, după ce pe data de 26 aprilie o ambarcaţiune în care se aflau trei persoane s-a răsturnat la mila marină 8, incident în urma căruia o tânără în vârstă de 36 de ani, din satul Letea, a fost dată dispărută.

AGERPRES

foto: radioresita.ro

Fechet: În curând deschidem apelul de proiecte pe PNRR pentru fabrici de reciclare, în valoare de 220 milioane euro
Accident 02 Aprilie 2024, 20:16

Fechet: În curând deschidem apelul de proiecte pe PNRR pentru fabrici de reciclare, în valoare de 220 milioane euro

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a declarat, marţi, că în curând va fi deschis apelul de proiecte...

Fechet: În curând deschidem apelul de proiecte pe PNRR pentru fabrici de reciclare, în valoare de 220 milioane euro
Tânăr decedat după ce tractorul pe care îl conducea s-a răsturnat peste el
Accident 02 Aprilie 2024, 20:14

Tânăr decedat după ce tractorul pe care îl conducea s-a răsturnat peste el

Un tânăr de 21 de ani a decedat, marţi, după ce tractorul pe care îl conducea s-a răsturnat peste el, accidentul având loc...

Tânăr decedat după ce tractorul pe care îl conducea s-a răsturnat peste el
O femeie de 93 de ani a murit în casă în urma unui incendiu
Accident 28 Martie 2024, 09:21

O femeie de 93 de ani a murit în casă în urma unui incendiu

O femeie în vârstă de 93 de ani a decedat, în noaptea de miercuri spre joi, după ce casa sa din localitatea Şiria a fost...

O femeie de 93 de ani a murit în casă în urma unui incendiu
Bărbat căzut într-o fântână adâncă de 15 metri, salvat cu succes de pompieri
Accident 27 Martie 2024, 13:47

Bărbat căzut într-o fântână adâncă de 15 metri, salvat cu succes de pompieri

O întâmplare nefericită a ținut o comunitate întreagă cu sufletul la gură în momentul în care un bărbat a rămas blocat într-o...

Bărbat căzut într-o fântână adâncă de 15 metri, salvat cu succes de pompieri
Șofer băut la volan ignoră avertismentele Poliției și provoacă pagube materiale într-un accident
Accident 25 Martie 2024, 13:29

Șofer băut la volan ignoră avertismentele Poliției și provoacă pagube materiale într-un accident

Un incident șocant a avut loc în această dimineață în Novaci, Gorj, când un șofer băut la volan a refuzat să oprească la...

Șofer băut la volan ignoră avertismentele Poliției și provoacă pagube materiale într-un accident
Avion revenit la sol, după ce a fost lovit defulger
Accident 25 Martie 2024, 09:45

Avion revenit la sol, după ce a fost lovit defulger

O cursă TAROM cu destinaţia Chişinău a revenit la sol în Bucureşti, după ce avionul a fost lovit de fulger.

Avion revenit la sol, după ce a fost lovit defulger
Șocant! România și Bulgaria domină topul mortalității în accidente rutiere în UE
Accident 08 Martie 2024, 16:33

Șocant! România și Bulgaria domină topul mortalității în accidente rutiere în UE

Aproximativ 20.400 de persoane au fost ucise anul trecut în accidente rutiere în Uniunea Europeană (UE), în uşoară scădere de...

Șocant! România și Bulgaria domină topul mortalității în accidente rutiere în UE
Un vârstnic a murit într-un incendiu de locuinţă ce ar fi izbucnit de la o lumânare aprinsă nesupravegheată
Accident 07 Martie 2024, 10:36

Un vârstnic a murit într-un incendiu de locuinţă ce ar fi izbucnit de la o lumânare aprinsă nesupravegheată

Un bărbat în vârstă de 83 de ani, din comuna Fălcoiu, a murit într-un incendiu ce i-a cuprins locuinţa noaptea trecută, cauza...

Un vârstnic a murit într-un incendiu de locuinţă ce ar fi izbucnit de la o lumânare aprinsă nesupravegheată