Ascultă Radio Antena Satelor Live

Update accident Ungaria: 9 victime, toate de cetățenie română

Toate cele nouă victime ale accidentului rutier ce a avut loc marţi în Ungaria au fost identificate ca fiind de cetăţenie română, iar trupurile neînsufleţite ale acestora au fost transportate la morgă pentru efectuarea autopsiei.

23 Mai 2018, 07:12

În accidentul rutier produs în apropiere de Budapesta a fost implicat un microbuz care se deplasa către România dinspre Slovenia.

Ministerul Afacerilor Externe va suporta costurile legate de repatrierea trupurilor neînsufleţite din Fondul special de urgenţă aflat la dispoziţia ministerului, se arată într-un comunicat al MAE transmis miercuri AGERPRES.

Celula de criză a MAE şi echipa consulară mobilă a Ambasadei României la Budapesta îşi continuă activitatea non-stop, în baza procedurilor standard aplicabile în astfel de situaţii, până la finalizarea tuturor demersurilor de repatriere a trupurilor neînsufleţite, informează MAE.

Ambasada României la Budapesta este în contact permanent cu autorităţile locale şi cu membri ai familiilor şi acordă asistenţă consulară, inclusiv prin eliberarea documentelor necesare repatrierii trupurilor neînsufleţite.

"Ministerul Afacerilor Externe transmite pe această cale sincere condoleanţe familiilor îndoliate", se precizează în comunicat.

Accidentul a avut loc marţi pe Drumul Naţional 4 din Ungaria, la aproximativ 60 de kilometri de Budapesta, pe sensul de deplasare spre România. Microbuzul implicat în accident s-ar fi angajat cu viteză excesivă într-o depăşire şi a intrat în coliziune frontală cu un camion care se deplasa pe contrasens.

AGERPRES

O fetiţă de 12 ani a murit într-un accident în care a fost implicat un tractor condus de un adolescent de 16 ani
Accident 05 Iulie 2025, 15:43

O fetiţă de 12 ani a murit într-un accident în care a fost implicat un tractor condus de un adolescent de 16 ani

O fetiţă de 12 ani a decedat în urma unui accident în care a fost implicat un tractor condus de un adolescent în vârstă de 16...

O fetiţă de 12 ani a murit într-un accident în care a fost implicat un tractor condus de un adolescent de 16 ani
Polițiști locali implicați într-un accident pe DN1, după ce au lovit un cap de pod
Accident 03 Iulie 2025, 13:22

Polițiști locali implicați într-un accident pe DN1, după ce au lovit un cap de pod

Un accident rutier a avut loc în această dimineață pe Drumul Național 1, în zona Bradu, Sibiu, unde o mașină a Poliției...

Polițiști locali implicați într-un accident pe DN1, după ce au lovit un cap de pod
Un bărbat a murit într-un accident rutier în Săvădisla
Accident 02 Iulie 2025, 13:58

Un bărbat a murit într-un accident rutier în Săvădisla

Un bărbat de aproximativ 60 de ani a murit, miercuri, în urma unui accident rutier care a avut loc în localitatea Săvădisla.

Un bărbat a murit într-un accident rutier în Săvădisla
Incendii de vegetaţie uscată produse în diverse localităţi din judeţul Galaţi
Accident 02 Iulie 2025, 13:49

Incendii de vegetaţie uscată produse în diverse localităţi din judeţul Galaţi

Echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "General Eremia Grigorescu" al judeţului Galaţi au intervenit iar...

Incendii de vegetaţie uscată produse în diverse localităţi din judeţul Galaţi
Autospecială SMURD implicată într-un accident cu un autoturism pe bulevardul Libertăţii
Accident 01 Iulie 2025, 10:04

Autospecială SMURD implicată într-un accident cu un autoturism pe bulevardul Libertăţii

O autospecială SMURD s-a răsturnat, marţi dimineaţă, după ce s-a ciocnit cu un autoturism condus de un bărbat de 50 de ani,...

Autospecială SMURD implicată într-un accident cu un autoturism pe bulevardul Libertăţii
Şofer decedat în urma unui accident rutier în localitatea Baloteşti
Accident 01 Iulie 2025, 10:02

Şofer decedat în urma unui accident rutier în localitatea Baloteşti

Poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Otopeni au fost sesizaţi, luni seara, prin 112, cu privire la producerea unui accident...

Şofer decedat în urma unui accident rutier în localitatea Baloteşti
S-a spânzurat din cauza stresului provocat de Evaluarea Națională
Accident 24 Iunie 2025, 22:41

S-a spânzurat din cauza stresului provocat de Evaluarea Națională

O fată s-a spânzurat, mama acesteia susţinând că era stresată din cauza examenului de Evaluare Naţională.

S-a spânzurat din cauza stresului provocat de Evaluarea Națională
IGPR: Poliţiştii nu au dreptul să deschidă obiectele în care este semnalată prezenţa unui cadavru uman
Accident 24 Iunie 2025, 22:36

IGPR: Poliţiştii nu au dreptul să deschidă obiectele în care este semnalată prezenţa unui cadavru uman

Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) precizează, marţi, că poliţiştii nu au dreptul să deschidă obiectele în care...

IGPR: Poliţiştii nu au dreptul să deschidă obiectele în care este semnalată prezenţa unui cadavru uman