Ascultă Radio Antena Satelor Live

Doi adolescenţi, victime într-un accident pe DN2, în judeţul Suceava

O persoană a murit şi alta a fost rănită într-un accident rutier produs marţi seara pe DN2 între Siret şi Bălcăuţi, în urma coliziunii frontale dintre un autoturism şi un TIR.

30 Mai 2018, 05:50

Cele două victime, un tânăr de 19 ani şi o tânără în vârstă de 18 ani, decedată, sunt din autoturism. În cazul tinerei s-a încercat, după descarcerare, resuscitarea, ulterior fiind declarat decesul, iar tânărul a fost transportat la UPU Suceava.

La faţa locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială de descarcerare, o ambulanţă SMURD TIM, o ambulanţă SMURD B2 şi un echipaj SAJ.

Potrivit IPJ Suceava, în accident au fost implicate trei autovehicule, respectiv un autoturism, un autocar şi un TIR.

Din primele cercetări, se pare că autocarul a acroşat din spate autoturismul şi l-a proiectat pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu autocamionul care circula regulamentar.

Circulaţia rutieră a fost oprită temporar pe ambele sensuri de mers.

AGERPRES

Conducător băut şi cu permisul suspendat loveşte intenţionat o femeie
Accident 08 Aprilie 2024, 12:20

Conducător băut şi cu permisul suspendat loveşte intenţionat o femeie

Un bărbat în vârstă de 34 de ani din oraşul Filiaşi, judeţul Dolj, a fost reţinut de poliţiştii gorjeni după ce, duminică, a...

Conducător băut şi cu permisul suspendat loveşte intenţionat o femeie
Fechet: În curând deschidem apelul de proiecte pe PNRR pentru fabrici de reciclare, în valoare de 220 milioane euro
Accident 02 Aprilie 2024, 20:16

Fechet: În curând deschidem apelul de proiecte pe PNRR pentru fabrici de reciclare, în valoare de 220 milioane euro

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a declarat, marţi, că în curând va fi deschis apelul de proiecte...

Fechet: În curând deschidem apelul de proiecte pe PNRR pentru fabrici de reciclare, în valoare de 220 milioane euro
Tânăr decedat după ce tractorul pe care îl conducea s-a răsturnat peste el
Accident 02 Aprilie 2024, 20:14

Tânăr decedat după ce tractorul pe care îl conducea s-a răsturnat peste el

Un tânăr de 21 de ani a decedat, marţi, după ce tractorul pe care îl conducea s-a răsturnat peste el, accidentul având loc...

Tânăr decedat după ce tractorul pe care îl conducea s-a răsturnat peste el
O femeie de 93 de ani a murit în casă în urma unui incendiu
Accident 28 Martie 2024, 09:21

O femeie de 93 de ani a murit în casă în urma unui incendiu

O femeie în vârstă de 93 de ani a decedat, în noaptea de miercuri spre joi, după ce casa sa din localitatea Şiria a fost...

O femeie de 93 de ani a murit în casă în urma unui incendiu
Bărbat căzut într-o fântână adâncă de 15 metri, salvat cu succes de pompieri
Accident 27 Martie 2024, 13:47

Bărbat căzut într-o fântână adâncă de 15 metri, salvat cu succes de pompieri

O întâmplare nefericită a ținut o comunitate întreagă cu sufletul la gură în momentul în care un bărbat a rămas blocat într-o...

Bărbat căzut într-o fântână adâncă de 15 metri, salvat cu succes de pompieri
Șofer băut la volan ignoră avertismentele Poliției și provoacă pagube materiale într-un accident
Accident 25 Martie 2024, 13:29

Șofer băut la volan ignoră avertismentele Poliției și provoacă pagube materiale într-un accident

Un incident șocant a avut loc în această dimineață în Novaci, Gorj, când un șofer băut la volan a refuzat să oprească la...

Șofer băut la volan ignoră avertismentele Poliției și provoacă pagube materiale într-un accident
Avion revenit la sol, după ce a fost lovit defulger
Accident 25 Martie 2024, 09:45

Avion revenit la sol, după ce a fost lovit defulger

O cursă TAROM cu destinaţia Chişinău a revenit la sol în Bucureşti, după ce avionul a fost lovit de fulger.

Avion revenit la sol, după ce a fost lovit defulger
Șocant! România și Bulgaria domină topul mortalității în accidente rutiere în UE
Accident 08 Martie 2024, 16:33

Șocant! România și Bulgaria domină topul mortalității în accidente rutiere în UE

Aproximativ 20.400 de persoane au fost ucise anul trecut în accidente rutiere în Uniunea Europeană (UE), în uşoară scădere de...

Șocant! România și Bulgaria domină topul mortalității în accidente rutiere în UE