Ascultă Radio Antena Satelor Live

Creştinii cinstesc astăzi Adormirea Maicii Domnului sau Sfântă Mărie Mare

Sărbătoarea aminteşte de plecarea Fecioarei Maria din lumea aceasta. Tradiţia spune că Maica Domnului a murit la Ierusalim şi a fost pusă într-un mormânt la poalele Muntelui Măslinilor.

15 August 2018, 07:06

Cel care a descoperit că a fost ridicată cu trupul la cer, a fost Apostolul Toma. El nu fusese la înmormântare, a vrut să mai vadă o dată trupul Sfintei Fecioare, a deschis mormântul şi l-a găsit gol.

De aici credinţa că Maica Domnului este primul om înviat după Învierea lui Iisus Hristos.

Ea este considerată cea mai cinstită între sfinţi, iar sărbătoarea de astăzi este prilejul celor mai mari pelerinaje de la noi.

Postul nostru de radio va transmite în direct,astăzi de Adormirea Maicii Domnului, Sfânta Liturghie de la Mănăstirea Putna din judeţul Suceava, începând cu ora 10.00.

REMUS RĂDULESCU

Foto: observator.tv

Etichete : top
Alegerile locale şi europarlamentare vor avea loc în aceeaşi zi, pe 9 iunie
Agenda 01 Martie 2024, 09:38

Alegerile locale şi europarlamentare vor avea loc în aceeaşi zi, pe 9 iunie

Alegerile locale şi cele europarlamentare vor avea loc în aceeaşi zi, pe 9 iunie - stabileşte proiectul unei ordonanţe de...

Alegerile locale şi europarlamentare vor avea loc în aceeaşi zi, pe 9 iunie
Coaliţia de guvernare discută despre comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale
Agenda 08 Februarie 2024, 10:14

Coaliţia de guvernare discută despre comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale

Coaliţia de guvernare discută, astăzi, despre comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale şi ar putea lua o decizie...

Coaliţia de guvernare discută despre comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale
Preşedintele Klaus Iohannis a pledat în plenul Parlamentului European pentru un proces decizional mai rapid la nivelul UE
Agenda 08 Februarie 2024, 10:04

Preşedintele Klaus Iohannis a pledat în plenul Parlamentului European pentru un proces decizional mai rapid la nivelul UE

Preşedintele Klaus Iohannis a pledat ieri, în plenul Parlamentului European, la Strasbourg, pentru un proces decizional mai...

Preşedintele Klaus Iohannis a pledat în plenul Parlamentului European pentru un proces decizional mai rapid la nivelul UE
Auditorii ECA: Sprijinul suplimentar de 6 miliarde de euro pentru Balcanii de Vest trebuie mai bine protejat
Agenda 08 Februarie 2024, 09:25

Auditorii ECA: Sprijinul suplimentar de 6 miliarde de euro pentru Balcanii de Vest trebuie mai bine protejat

Fondurile suplimentare din partea Uniunii Europene (UE), în valoare de şase miliarde de euro, incluse în Mecanismul de...

Auditorii ECA: Sprijinul suplimentar de 6 miliarde de euro pentru Balcanii de Vest trebuie mai bine protejat
Agricultorii europeni nemulţumiţi se 'adresează Bruxellesului' din oraşul-simbol Schengen
Agenda 07 Februarie 2024, 19:18

Agricultorii europeni nemulţumiţi se 'adresează Bruxellesului' din oraşul-simbol Schengen

Agricultori germani, belgieni, francezi şi luxemburghezi au ocupat miercuri cu tractoarele un pod care leagă Germania de...

Agricultorii europeni nemulţumiţi se 'adresează Bruxellesului' din oraşul-simbol Schengen
Agenda actualei sesiuni parlamentare
Agenda 05 Februarie 2024, 09:14

Agenda actualei sesiuni parlamentare

Discuţiile despre alegerile europarlamentare comasate cu cele locale domină acest început de sesiune parlamentară. Cu toate...

Agenda actualei sesiuni parlamentare
Aplicaţiile care transformă cuvintele rostite în text devin ţinta infractorilor cibernetici
Agenda 28 Ianuarie 2024, 11:51

Aplicaţiile care transformă cuvintele rostite în text devin ţinta infractorilor cibernetici

Infractorii cibernetici îşi îndreaptă atenţia, din ce în ce mai mult, către programele software care convertesc rapid şi fără...

Aplicaţiile care transformă cuvintele rostite în text devin ţinta infractorilor cibernetici
Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, marcată în reprezentanţele ICR
Agenda 26 Ianuarie 2024, 00:57

Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, marcată în reprezentanţele ICR

Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului va fi marcată printr-o serie de proiecţii de filme documentare,...