-

Academicianul Eugen Simion, preşedintele Secţiei de filologie şi literatură, a fost sărbătorit vineri, la Academia Română, cu prilejul împlinirii vârstei de 85 de ani.

În cadrul sesiunii aniversare 'Academicianul Eugen Simion - 85 de ani', preşedintele Academiei Române, acad. Ioan-Aurel Pop, a spus despre Eugen Simion că este 'o personalitate culturală de prim rang' care reuneşte în sine mai multe instituţii.

'Rostirea numelui lui Eugen Simion ne face imediat să ne gândim nu numai la o personalitate culturală de prim rang, ci la o adevărată instituţie. De fapt, Eugen Simion reuneşte în sine mai multe instituţii - mai întâi este vorba de cercetătorul asiduu care de decenii s-a aplecat asupra breslei noastre literare arătând ţării şi lumii valoarea creaţiilor româneşti, reliefând pentru publicul instruit faţete necunoscute ale romanului, nuvelei, schiţei, eseului literar, dramaturgiei, poeziei, adică a întregii creaţii beletristice din spaţiul nostru spiritual. (...) În altă ipostază, cel evocat aici este şi profesor care a format generaţii întregi de alţi profesori, de critici, de istorici şi de scriitori, de mânuitori ai textului literar şi, implicit, a format oameni de cultură', a spus acad. Ioan-Aurel Pop.

Academicianul Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române, a afirmat că 'Eugen Simion este incontestabil unul dintre intelectualii români care are o vocaţie întemeietoare pe care a demonstrat-o la tot pasul'.

'A preluat, a continuat şi a încheiat proiecte fundamentale ale culturii române. (...) Este un inamic al adamismului acela care ne caracterizează de atâta vreme în sfera intelectuală. (...) Daţi-mi voie să spun că nimeni nu a făcut pentru demnitatea academică ceea ce a făcut academicianul Eugen Simion', a declarat Răzvan Theodorescu.

Printre cei care au vorbit despre personalitatea şi rolul academicianului Eugen Simion în cultura română s-au numărat prof. Jaime Gil Aluja, preşedintele Academiei Regale Spaniole de Ştiinţe Economice şi Financiare, medicul neurolog prof. Jean-Jacques Askenasy, academicienii Dan Berindei, Viorel Barbu, Nicolae Breban, prof. Mircia Dumitrescu, membru corespondent al Academiei Române, prof. Mihai Cimpoi, membru de onoare al Academiei Române, conf.univ. Ioan Cristescu - directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române, conf.univ. Paul Cernat, Cristina Popescu, director general Romfilatelia.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, i-a transmis academicianului Eugen Simion, 'un promotor al valorilor perene româneşti', un mesaj de felicitare la împlinirea vârstei de 85 de ani.

'Aniversarea împlinirii a 85 de ani de viaţă domnule academician Eugen Simion, preşedintele secţiei de Secţiei de filologie şi literatură şi fost preşedinte al Academiei Române, de două ori, este o mărturie a unei bogate misiuni desfăşurate în slujba promovării literaturii, a spiritualităţii şi a demnităţii noastre noastre. Prin activitatea de decenii pe care a desfăşurat-o şi continuă să o aibă şi astăzi în cadrul unor instituţii culturale importante, domnul academician Eugen Simion întregeşte tezaurul culturii române publicând cărţi fundamentale', a spus Patriarhul Daniel în mesajul său.

Evenimentul aniversar s-a încheiat cu un recital oferit de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi câţiva dintre studenţii săi.

AGERPRES