-

Arhiducesa Elisabeth Sandhofer (foto), fiica principesei Ileana și unul dintre proprietarii castelului Bran, a decedat la vârsta de 76 de ani.

Anunțul decesului arhiducesei a fost făcut pe 2 ianuarie de reprezentanții Castelului Bran printr-un comunicat publicat pe Facebook.

„Castelul Bran anunță cu profundă tristețe despărțirea de Alteța Sa Imperială și Regală Arhiducesa Elisabeth Sandhofer, care a trecut la cele veșnice după o lungă și grea suferință. Prezență caldă, discretă și de un umor fin, a marcat definitiv revenirea la viață a Castelului Bran, ieșit din lunga sa noapte comunistă. Se va afla mereu în rugăciunile noastre, împreună cu cu bunica sa, Regina Maria, și cu mama sa, Principesa Ileana, Dumnezeu să o odihnească în pacea veșnică!“ este textul comunicatului publicat pe Facebook.

Arhiducesa Elisabeth Sandhofer, arhiducele Dominic de Habsburg și arhiducesa Maria Magdalena Holzhausen sunt cei trei moștenitori ai principesei Ileana. În iunie 2009, cei trei au intrat în posesia Castelului Bran.

Sursa: https://www.news.ro