-

Doi cetăţeni români au fost prinşi la Vama Porţile de Fier I din Mehedinţi în timp ce încercau să introducă în ţară aproximativ jumătate de kilogram de cocaină.

Bărbaţii veneau din Italia, iar în prezent sunt cercetaţi pentru trafic de droguri de mare risc. Poliţiştii de frontieră aveau informaţii că indivizii vor să introducă în România o cantitate însemnată de droguri, motiv pentru care au trecut la verificarea autoturismului cu ajutorul câinelui specializat în detectarea stupefiantelor. 

Corina Moraru, purtător de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi: „Echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a procedat la efectuarea controlului amănunţit asupra autovehiculului şi persoanelor în cauză. Astfel, cu ajutorul câinelui poliţist Nababa au fost descoperite ascunse în bordul autoturismului şi în zona pedalelor două pachete cu substanţă pulberulentă de culoare albă susceptibilă a fi cocaină, cu o masă totală de aproximativ 425 de grame”.

Cazul a fost preluat de ofiţerii BCCO, care continuă ancheta, cei doi fiind cercetaţi pentru trafic de droguri de mare risc.

RADOR

foto: Jurnalul ziar național