Ascultă Radio Antena Satelor Live

Mecanicii de locomotivă ameninţă cu grevă generală

Mecanicii de locomotivă ameninţă cu grevă generală, dacă Statutul Personalului Feroviar nu va fi aprobat în termen de o lună.

09 Aprilie 2019, 18:57

Documentul se află de doi ani în Parlament şi ar permite creşterea salariilor pentru cei aproximativ 45 000 de angajaţi din companiile feroviare de stat, precum şi reducerea vârstei de pensionare pentru cei care se ocupă de siguranţa circulaţiei, a explicat preşedintele Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari, Rodrigo Maxim: „Dorim să nu mai plece salariaţii feroviari din România. Salariile care sunt la ora actuală sunt în jurul salariului minim brut pe economie. Nu putem accepta un astfel de statut. Noi am cerut nişte coeficienţi de ierarhizare care să ne ridice măcar la nivelul salariului minim brut din construcţii. Nu avem persoanl suficient şi nimeni nu mai vrea să mai vină la calea ferată. Sunt foarte hotărâţi să oprească lucrul, să iese în cel mult o lună din parlament, pentru că dacă nu va ieşi vin şi negocierile Contractului Colectiv de Muncă şi rămânem şi fără contract şi atunci o grevă generală este nu numai posibilă, cred că şi efectivă”.
După cum precizează reporterul nostru Alex Lancuzov, negocierile din Comisia de Muncă a Camerei Deputaţilor vor continua şi săptămâna viitoare. Între timp, joi este programat un nou protest al sindicatelor de la Căile Ferate, la Ministerul Transporturilor.

RADOR

Foto: Pixabay.com

Caz neobişnuit la Tău-Bistra: un bărbat a furat un telefon mobil şi după ce s-a rătăcit a sunat de pe acesta la 112
Diverse 04 Iulie 2025, 13:32

Caz neobişnuit la Tău-Bistra: un bărbat a furat un telefon mobil şi după ce s-a rătăcit a sunat de pe acesta la 112

Joi, 3 iulie 2025, la ora 12:57, colegii de la Postul de Jandarmi Montan Şugag, aflaţi în serviciu de menţinere a ordinii...

Caz neobişnuit la Tău-Bistra: un bărbat a furat un telefon mobil şi după ce s-a rătăcit a sunat de pe acesta la 112
Vameşii constănţeni au reţinut 545.000 de pachete de ţigări fără timbru accizabil
Diverse 04 Iulie 2025, 13:26

Vameşii constănţeni au reţinut 545.000 de pachete de ţigări fără timbru accizabil

Peste 10 milioane de ţigarete nedeclarate au fost descoperite de către inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal Constanţa...

Vameşii constănţeni au reţinut 545.000 de pachete de ţigări fără timbru accizabil
Prima ediție a târgului „Produs de România” aduce în prim-plan tradiția și gustul autentic
Diverse 02 Iulie 2025, 14:54

Prima ediție a târgului „Produs de România” aduce în prim-plan tradiția și gustul autentic

Prima ediție a târgului „Produs de România” va avea loc, în perioada 4-6 iulie, în municipiul Baia Mare, oferind publicului o...

Prima ediție a târgului „Produs de România” aduce în prim-plan tradiția și gustul autentic
Reguli noi privind publicitatea în stomatologie: Fără informaţii false, înşelătoare, inducerea în eroare a pacienţilor
Diverse 02 Iulie 2025, 12:34

Reguli noi privind publicitatea în stomatologie: Fără informaţii false, înşelătoare, inducerea în eroare a pacienţilor

Publicitatea activităţii stomatologice nu trebuie să conţină informaţii false, înşelătoare sau susceptibile să inducă...

Reguli noi privind publicitatea în stomatologie: Fără informaţii false, înşelătoare, inducerea în eroare a pacienţilor
Doi medici, cercetaţi penal pentru angajări fictive şi decontări ilegale de la Casa de Asigurări de Sănătate
Diverse 01 Iulie 2025, 10:11

Doi medici, cercetaţi penal pentru angajări fictive şi decontări ilegale de la Casa de Asigurări de Sănătate

Două femei, din Zalău şi Cluj-Napoca, angajate ca medici la o unitate medicală din Zalău, sunt acuzate de poliţiştii...

Doi medici, cercetaţi penal pentru angajări fictive şi decontări ilegale de la Casa de Asigurări de Sănătate
Amenzi pentru aruncarea chiştoacelor pe stradă
Diverse 24 Iunie 2025, 22:43

Amenzi pentru aruncarea chiştoacelor pe stradă

Aruncarea chiştoacelor pe domeniul public NU este un gest neînsemnat! Amenzile ajung până la 5.000 de lei, transmite primaria...

Amenzi pentru aruncarea chiştoacelor pe stradă
Lipsa accesului la energie modernă adâncește decalajul dintre medul rural și urban
Diverse 24 Iunie 2025, 17:51

Lipsa accesului la energie modernă adâncește decalajul dintre medul rural și urban

Peste două treimi dintre gospodăriile din România care ajung sub pragul de sărăcie după plata facturilor la energie se află...

Lipsa accesului la energie modernă adâncește decalajul dintre medul rural și urban
Minor cu risc de suicid, căutat în Slovenia, găsit de autoritățile române
Diverse 24 Iunie 2025, 14:23

Minor cu risc de suicid, căutat în Slovenia, găsit de autoritățile române

Un adolescent în vârstă de 15 ani, dat dispărut în Slovenia și considerat cu risc major de suicid, a fost găsit în România în...

Minor cu risc de suicid, căutat în Slovenia, găsit de autoritățile române