-

Una dintre puţinele ferme de oi din România în care oile sunt mulse mecanizat se află în satul Diniaş, din judeţul Timiş. Florin Vîşcu deţine 300 de oi din rasa Raţca.

Oile din această rasă, sunt pe cale de dispariţie, în România și se diferențiază de celelalte oi prin faptul că au coarnele în formă de tirbuşon. Pe lângă oi, fermierul deţine şi peste 100 de vaci.

Florin Vîşcu (52 de ani) a lucrat până în 2003 electromecanic la societatea de termoficare din Timişoara. Născut şi crescut la sat, Florin şi soţia sa şi-au cumpărat în 2003 o casă în satul Diniaş şi au început zootehnia cu o vacă de la care mulgeau lapte şi îl vindeau la sticlă celor interesaţi.

„Oamenii îşi făceau cont, aşa cum se spune, iar noi îl duceam acasă”, îşi aminteşte Florin Vîşcu. Cererea timişorenilor pentru lapte a început să fie tot mai mare, iar familia Vîşcu şi-a înmulţit numărul de animale, ca mai apoi a optat pentru închiriat unui spaţiu şi a deschis un magazin în Piaţa Doina din Timişoara.

Încet-încet ferma de vaci a familiei Vîşcu a crescut, ajungând în momentul de faţă la peste 100 de capete. Între timp, familia Vîşcu a mai deschis un magazin, iar toate produsele (lapte, telemea, brânză dulce, urdă, caş, smântână şi caşcaval) sunt vândute în aceste magazine, direct consumatorilor.

Sursa: Adevărul
Sursa Foto: Ovidiu Vîșcu