-

Pe urmele marilor exploratori români care au tranzitat Africa, patru covăsneni își încep în aceste zile aventura pe „continentul negru”, în Expediţia Transafricană Khumba 2018.

Cei patru covăsneni, Debreczeni László, Demeter László, Szarukán László și Tulit Zsombor, care au pornit la sfârșitul săptămânii trecute într-o expediție în Africa, cu scopul de a tranzita acest continent de la nord la sud și a  escalada muntele Kilimanjaro (5.895 m), au ajuns la Cairo, de unde urmează să plece într-o călătorie de 45 de zile.

Cei patru intentioneaza sa traverseze noua țări din partea estica a continentului african si anume Egipt, Sudan, Etiopia, Kenya, Tanzania, Zambia, Zimbabwe, Botswana si Africa de Sud, mai exact sa ajunga de la Cairo la Capetown, parcurgând în total aproape 16.000 de kilometri.

Traseul va fi parcurs cu doua masini de teren.

Doi dintre membrii echipei, respectiv Debreczeni László si Demeter László, au participat pâna acum la mai multe raliuri, printre care Budapesta–Bamako, Asia Race, Sahara Morocco, iar Szarukán László si Tulit Zsombor au luat parte la mai multe expeditii montane, acesta din urma fiind unul dintre cei mai experimentati alpinisti din tara noastra. El a escaladat, de-a lungul timpului, câteva dintre cele mai importante vârfuri din lume, printre care Elbrus (Europa), McKinley (America de Nord), Aconcagua (America de Sud) și Mount Vinson (Antarctica), iar pe Kilimanjaro va urca pentru a doua oara.

Cei patru au promis ca îsi vor tine fanii la curent cu aceasta calatorie pe pagina de facebook Sepsi SiC Outland Expedition.

Autor: OANA NEGREA