Ascultă Radio Antena Satelor Live

Un macac evadat, capturat cu ajutorul jandarmilor

O maimuţă din specia macac a evadat, sâmbătă, din grădina zoologică din Piatra-Neamţ şi s-a refugiat pe o casă situată în apropiere. Ce a urmat este de neimaginat.

14 Aprilie 2018, 13:44

Primarul Dragoş Chitic a declarat, pentru AGERPRES, că maimuţa a reuşit să fugă din neglijenţa angajaţilor, în timp ce încercau să o transfere dintr-un ţarc în altul.

"Am discutat cu administratorul grădinii zoologice şi mi-a spus că avea doi macaci şi a mai achiziţionat doi de la Suceava. Astăzi erau programate pentru control, după ce au stat în carantină. În momentul transferului, una dintre ele a scăpat şi s-a urcat pe o casă vecină", a precizat Chitic.

Edilul a adăugat că proprietarii casei pe care s-a refugiat maimuţa au sunat la 112, iar la faţa locului au venit mai multe echipaje ale ISU şi Jandarmeriei.

Cu timpul s-au adunat şi mulţi curioşi, iar agitaţia a speriat şi mai tare maimuţa.

Primarul Dragoş Chitic a precizat că urmează ca la faţa locului să vină şi un medic veterinar care are armă pentru tranchilizare şi permis în acest sens.

"Nu e chiar simplu de prins o maimuţă, am înţeles că la Târgu Mureş a durat trei săptămâni să prindă o maimuţă evadată. Maimuţa de la Piatra-Neamţ care a evadat nu este un pericol pentru oameni. Situaţia poate fi amuzantă la prima vedere, dar o tratăm cu toată seriozitatea", a spus el.

Potrivit lui Chitic, luni va fi analizat contractul pe care îl are Primăria cu firma care a câştigat licitaţia privind administrarea grădinii zoologice şi vor fi luate măsurile care se impun.

AGERPRES

Magie în pădure: Descoperirea excepțională a unei căprioare albe în România
Inedit 11 Martie 2024, 17:18

Magie în pădure: Descoperirea excepțională a unei căprioare albe în România

Caprioara albă este o raritate în natură și reprezintă o variantă de culoare a caprioarei obișnuite (Cervus elaphus). Acest...

Magie în pădure: Descoperirea excepțională a unei căprioare albe în România
Doi bărbați au fost reținuți după furtul şinelor de pe linia unui tramvai din Capitală
Inedit 11 Martie 2024, 12:45

Doi bărbați au fost reținuți după furtul şinelor de pe linia unui tramvai din Capitală

Doi bărbaţi au fost arestaţi preventiv pentru furt calificat, după ce au furat mai multe bucăţi de şină şi obiecte din fier,...

Doi bărbați au fost reținuți după furtul şinelor de pe linia unui tramvai din Capitală
Cărţile lui Wilde, Murakami şi Dostoievski retrase de la vânzare în Rusia
Inedit 21 Februarie 2024, 12:56

Cărţile lui Wilde, Murakami şi Dostoievski retrase de la vânzare în Rusia

Cărţile lui Wilde, Murakami şi Dostoievski retrase de la vânzare în Rusia, în legătură cu legea privind "propaganda LGBT".

Cărţile lui Wilde, Murakami şi Dostoievski retrase de la vânzare în Rusia
Un operator specializat în gestionarea şi reciclarea deşeurilor a reuşit să recupereze 34 de kilograme de aur
Inedit 21 Februarie 2024, 12:43

Un operator specializat în gestionarea şi reciclarea deşeurilor a reuşit să recupereze 34 de kilograme de aur

Un operator român specializat în gestionarea şi reciclarea deşeurilor a reuşit să recupereze 34 de kilograme de aur, în urma...

Un operator specializat în gestionarea şi reciclarea deşeurilor a reuşit să recupereze 34 de kilograme de aur
Tomata în formă de inimă, din colecţia Băncii de Resurse Vegetale Genetice, vedeta zilei de 14 februarie
Inedit 14 Februarie 2024, 11:52

Tomata în formă de inimă, din colecţia Băncii de Resurse Vegetale Genetice, vedeta zilei de 14 februarie

În colecţia Băncii de Resurse Vegetale Genetice (BRGV) se află un soi de tomată de culoarea roşie în formă de inimă, o...

Tomata în formă de inimă, din colecţia Băncii de Resurse Vegetale Genetice, vedeta zilei de 14 februarie
Oraşul Miercurea-Ciuc, înscris la un prestigios concurs internaţional de horticultură
Inedit 09 Februarie 2024, 08:01

Oraşul Miercurea-Ciuc, înscris la un prestigios concurs internaţional de horticultură

Este vorba de Competiţia Entente Florale Europe, un Concurs european al oraşelor şi satelor, iar Miercurea-Ciuc este singura...

Oraşul Miercurea-Ciuc, înscris la un prestigios concurs internaţional de horticultură
Dosar penal în cazul capotei de la motorul unui avion, aflat în zbor, căzută într-o localitate din Mureş
Inedit 07 Februarie 2024, 13:36

Dosar penal în cazul capotei de la motorul unui avion, aflat în zbor, căzută într-o localitate din Mureş

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş a anunţat, miercuri, că a fost deschis un dosar penal referitor la...

Dosar penal în cazul capotei de la motorul unui avion, aflat în zbor, căzută într-o localitate din Mureş
Fetiţă de 3 ani, cu tumoră cerebrală de mari dimensiuni, salvată de neurochirurgii ieşeni
Inedit 07 Februarie 2024, 12:27

Fetiţă de 3 ani, cu tumoră cerebrală de mari dimensiuni, salvată de neurochirurgii ieşeni

O echipă medicală de la Spitalul Clinic de Urgenţă 'Prof. Dr. Nicolae Oblu' din Iaşi a reuşit să salveze viaţa unei fetiţe de...

Fetiţă de 3 ani, cu tumoră cerebrală de mari dimensiuni, salvată de neurochirurgii ieşeni