-

= În Vrancea, lucrările de reparaţii pe drumurile judeţene continuă, chiar dacă a venit iarna. Autorităţile justifică aprobările date prin faptul că firmele de construcţii au materiale ce pot fi folosite până la minus 10 grade Celsius.

Pe mai multe drumuri judeţene din Vrancea sunt în derulare lucrări pentru refacerea şi modernizarea infrastructurii rutiere, chiar dacă temperaturile au coborât în mod constant, mai ales pe timp de noapte, sub 0 grade Celsius.

Conform autorităţilor, este vorba de lucrări pe şase astfel de drumuri judeţene, pe alte două fiind executate reparaţii şi modernizări ale podurilor, iar acestea pot fi continuate şi în sezonul rece, dacă nu ninge sau dacă temperaturile nu coboară sub minus 10 grade Celsius, trei nopţi consecutiv. Pe cel puţin două dintre drumurile pe care se continua lucrările, carosabilul era înainte de semnarea contractelor de execuţie aproape inexistent, motiv pentru care acum cei care le tranzitează sper ca lucrările să fie finalizate.

RADOR

Foto: Pixabay