Ascultă Radio Antena Satelor Live

România este interesată de cooperarea cu Republica Belarus în domeniile ape și păduri

Acesta a fost mesajul ministrului român al pădurilor și apelor, Ioan Deneș pentru ambasadorul Republicii Belarus, Andrei Grinkevich.

01 Octombrie 2018, 14:09

Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, s-a întâlnit, în această dimineață, la sediul instituției, cu E.S Andrei Grinkevich, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Belarus în România. Printre subiectele abordate în cadrul întâlnirii s-au aflat colaborarea dintre cele două state în domeniul managementului forestier și al resurselor de apă, precum și cooperarea academică dintre instituțiile de învățământ superior din cele două țări.

„Consider că această întâlnire este o bună oportunitate de a discuta perspectivele privind o viitoare cooperare în domeniile de competență ale ministerului între cele două state, luând în considerare faptul că apele și pădurile sunt aspecte esențiale ale programului Guvernului României. Suntem deschiși pentru inițiative menite să sprijine promovarea administrării durabile a pădurilor și gestionării apelor conform directivelor europene și bunelor practici internaționale, astfel încât să atingem obiectivele Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă. Schimburile de experiență atât în domeniul pădurilor, cât și în domeniul apelor vor conduce și la o punere în valoare a bunelor practici ale celor două state”, a subliniat ministrul Ioan Deneș.

La rândul său, ambasadorul Republicii Belarus în România, Andrei Grinkevich, a menționat că România este un partener comercial foarte important pentru țara sa. „Între cele două state există relații foarte bune în domeniul economic și comercial. În anul 2017, România a fost unul dintre primii 10 parteneri economici ai Republicii Belarus dintre toate țările europene. Cooperarea poate fi lărgită în domeniul echipementelor pentru apă și domeniul silvic, Belarus având experiență importantă în ceea ce privește ocrotirea și gestionarea pădurilor, prelucrarea lemnului, vânătoare și pescuit”.

Atât ministrul Ioan Deneș, cât și ambasadorul Republicii Belarus și-au exprimat convingerea potrivit căreia această întâlnire este un pas important în ceea ce privește dezvoltarea cooperării în domeniul managementului pădurilor și al apelor, cu scopul de a identifica soluții durabile la probleme comune.

Sursă: Comunicat - Ministerul Apelor și Pădurilor

Pericol de inundații: Cod galben pe râuri din nouă bazine hidrografice
Mediu 17 Aprilie 2024, 12:40

Pericol de inundații: Cod galben pe râuri din nouă bazine hidrografice

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenţionare Cod galben de inundaţii,...

Pericol de inundații: Cod galben pe râuri din nouă bazine hidrografice
Pasul Prislop din Munții Rodnei, acoperit de ninsoare. Traficul rutier decurge în condiţii normale
Mediu 17 Aprilie 2024, 12:38

Pasul Prislop din Munții Rodnei, acoperit de ninsoare. Traficul rutier decurge în condiţii normale

A nins abundent în Pasul Prislop din Munţii Rodnei, pe DN 18, drumul de conexiune dintre judeţele Maramureş şi Suceava, a...

Pasul Prislop din Munții Rodnei, acoperit de ninsoare. Traficul rutier decurge în condiţii normale
Zăpada domină peisajul la Bâlea Lac: Strat înalt de jumătate de metru și temperaturi de 2 grade Celsius
Mediu 17 Aprilie 2024, 12:18

Zăpada domină peisajul la Bâlea Lac: Strat înalt de jumătate de metru și temperaturi de 2 grade Celsius

Zona turistică Bâlea Lac este acoperită miercuri de un covor gros de zăpadă, de aproape jumătate de metru, în timp ce...

Zăpada domină peisajul la Bâlea Lac: Strat înalt de jumătate de metru și temperaturi de 2 grade Celsius
Pădurile urbane, soluţia în faţa schimbărilor climatice la Timişoara
Mediu 15 Aprilie 2024, 19:41

Pădurile urbane, soluţia în faţa schimbărilor climatice la Timişoara

Noul record termic stabilit de luna martie confirmă faptul că schimbările climatice au devenit o realitate şi impune găsirea...

Pădurile urbane, soluţia în faţa schimbărilor climatice la Timişoara
Poluare gravă, în judeţul Bihor
Mediu 15 Aprilie 2024, 19:36

Poluare gravă, în judeţul Bihor

Poluare gravă pe pârâul Peţea din judeţul Bihor. Poluarea s-a produs pe tronsonul din Oradea până în localitatea Sântandrei,...

Poluare gravă, în judeţul Bihor
Valul de aer polar va duce la scăderea temperaturilor şi la ploi şi vijelii
Mediu 15 Aprilie 2024, 18:36

Valul de aer polar va duce la scăderea temperaturilor şi la ploi şi vijelii

Vremea se strică în zilele următoare, pe măsură ce în România pătrunde un val de aer polar, care va duce la scăderea...

Valul de aer polar va duce la scăderea temperaturilor şi la ploi şi vijelii
Dezvoltare durabilă: Pădure urbană în locul parcului Central din Piatra-Neamț
Mediu 15 Aprilie 2024, 16:27

Dezvoltare durabilă: Pădure urbană în locul parcului Central din Piatra-Neamț

Parcul Central din Piatra-Neamţ va deveni o pădure urbană după ce municipalitatea va finaliza acţiunea de plantare a peste 50...

Dezvoltare durabilă: Pădure urbană în locul parcului Central din Piatra-Neamț
Tehnologia antigrindină nu afectează calitatea mediului, conform Ministerului Agriculturii
Mediu 15 Aprilie 2024, 16:16

Tehnologia antigrindină nu afectează calitatea mediului, conform Ministerului Agriculturii

Exploatarea infrastructurii operaţionale din cadrul Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor (SNACP)...

Tehnologia antigrindină nu afectează calitatea mediului, conform Ministerului Agriculturii