-

Un cutremur cu magnitudinea de 4 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţă, la ora 10:00, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Intensitatea cutremurului, în zona epicentrală, a fost de II grade pe scara Mercalli.

Seismul a avut loc la o adâncime de 133 de kilometri şi s-a resimţit în apropierea oraşelor: Nehoiu (42 km), Covasna (51 km), Râmnicu Sărat (56 km) şi Buzău (55 km).

De la începutul lunii august şi până în prezent, în România au avut loc 20 de seisme, cu magnitudini cuprinse între 2,1 şi 4,2 pe scara Richter.

În acest an, în România, cel mai puternic cutremur s-a produs pe 9 ianuarie 2019, în judeţul Buzău, şi a avut o magnitudine de 4,4 grade pe scara Richter.

AGERPRES

Foto: Pixabay

Citește mai mult despre stil de viațăsfatul medicului și idei practice.