-

Deşi mai sunt 15 zile până când expiră perioada în care se pot depune cereri pentru a obţine fonduri europene pentru schema de ajutor de stat "prima împădurire", în judeţul Vaslui s-a depus doar o singură solicitare - de la o persoană fizică.

Conform datelor oficiale, în judeţ există aproape 50.000 de hectare de terenuri degradate, recuperabile prin împădurire. De ce sunt atât de puţine solicitări în judeţ?
 În ciuda faptului că a fost prelungită cu câteva luni, cea de a patra sesiune de depunere a cererilor în vederea obţinerii de bani europeni pentru "prima împădurire" nu a reuşit să atragă pe vasluieni. Doar o singură cerere a fost depusă din partea unei persoane fizice. Pe 31 martie, sesiunea depunerilor se va încheia, iar reprezentanţii APIA încă mai aşteaptă persoane fizice sau juridice interesate să planteze copaci cu bani europeni. La nivelul judeţului Vaslui sunt 50.000 de hectare de terenuri degradate care ar putea fi recuperate prin plantarea arborilor. Însă, locuitorii judeţului spun că o condiţie a finanţării îi descurajează. Este vorba despre faptul că îi trebuie să planteze acele suprafeţe cu fonduri proprii, abia apoi fiindu-le decontată întreaga investiţie.

RADOR
Foto: Pixabay