-

Sute de arbori din peste 20 de specii au fost plantaţi, ieri, pe Domeniul Regal Sinaia, în cadrul unui experiment care vizează aclimatizarea plantelor în Munţii Bucegi.

Acţiunea de plantare a celor aproximativ 400 de arbori, a avut loc în zona cunoscută sub numele de „La vulpărie”, folosită înainte de 1948 pentru creşterea vulpilor argintii, a explicat directorul Casei Regale, Ion Tucă.

La acţiune au participat şi studenţi ai Facultăţii de Silvicultură din Braşov.

Plantarea a avut loc în prezenţa principesei Maria. Potrivit unui comunicat al Casei Regale, acţiunea face parte din programul de restaurare şi revitalizare a Parcului Castelului Peleş, realizat anual, ce cuprinde un studiu complex al Parcului istoric şi al Serelor Regale de pe Domeniul Regal Sinaia.

Sursa: Agerpres
Sursa Foto: Agerpres