-

Poliţia suspectează un tânăr în vârstă de 18 ani care ar fi dat foc clopotniţei bisericii reformate din Idrifaia, judeţul Mureş, a informat Inspectoratul Judeţean de Poliţie Mureş.

Tânărul din Idrifaia a fost reţinut sâmbătă, iar instanţa a dispus arestarea sa preventivă. Suspectul este bănuit de săvârşirea infracţiunii de distrugere prin incendiere. Pompierii au estimat pagubele provocate de acest tânăr la 50.000 de euro. Preotul reformat din Idrifaia, Csaba Nagy, a declarat pentru agenţia de presă MTI că primarul comunei l-a informat despre faptul că suspectul a fost reţinut. Preotul a mai menţionat că tânărul respectiv este elev la o şcoală profesională din Târnăveni, este de etnie maghiară şi membru al unei congregaţii neoprotestante. Tânărul a venit în acest sat în urmă cu şase ani, de unde provine şi tatăl său. Potrivit informaţiilor preotului, tânărul şi-a recunoscut fapta. Motivele faptelor sale nu sunt, însă, cunoscute, dar preotul crede că băiatul avea o pasiune pentru foc încă din copilărie, iar în ultima perioadă era atras de jocurile video cu flăcări. Csaba Nagy a mai subliniat că reţinerea tânărului va linişti comunitatea satului care de mai multe săpămâni se gândeşte cu groază la incendii. Din noiembrie a anului trecut, la Idrifaia a avut loc o serie de incendii. În această săptămână a fost incendiată sera acoperită cu folie a îngrijitorului bisericii, situată lângă clopotniţă, şi şura familiei suspectului. Preotul a mai adăugat că în cazul clopotniţei au fost două tentative de incendiere, însă fără succes. De menţionat că la recensământul din 2011, Idrifaia avea 677 de locuitori, din care 96% s-au declarat de etnie maghiară.

RADOR
Foto: Pixabay