-

Peste 470.000 de euro, majoritatea bani nerambursabili, vor fi investiţi în amenajarea unui centru de îngrijire, fără componentă rezidenţială, destinat vârstnicilor din Miercurea Ciuc.

Proiectul REGIO a fost semnat azi la Alba Iulia, de directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Centru, Simion Creţu, şi directorul Asociaţiei Caritas Alba Iulia - Asistenţă Medicală şi Socială, Peter Gyorgy.
Simion Creţu a precizat că, la nivelul Regiunii Centru, sunt deja contractate zece astfel de proiecte, a căror valoare totală este de peste cinci milioane de euro, prin care se vor îmbunătăţi condiţiile de viaţă pentru mai mult de două mii de vârstnici.
Prin proiect, va fi extins şi modernizat un imobil din Miercurea Ciuc, unde vor fi oferite două tipuri de servicii sociale. Lucrările vor fi gata până la 31 ianuarie 2021, a menţionat sursa citată.

RADOR
Foto: Pixabay