-

CFR Călători pune în vânzare bilete la trenurile pe rute interne cu reducere de preţ de 45%.

Oferta este valabilă în cadrul Târgului de Turism de la Romexpo, dar şi în gările din ţară, cu valabilitate până la 23 martie. În fiecare lună capacitatea de transport a operatorului feroviar de stat va creşte cu aproximativ 2000 de locuri prin repararea şi modernizarea a 30-40 de vagoane. În acest fel, până la finalul anului, de la 850 de vagoane în prezent, parcul activ de material rulant va ajunge la peste 1000 de unităţi. În plus, compania vrea să implementeze un program în premieră numit ,,CFR Călători renaşte" prin care a cerut 250 de milioane de lei de la guvern, a explicat Dan Costescu, directorul General al societăţii: „Cu aceşti bani putem într-adevăr să obţinem ceea ce ne-am propus şi uitându-mă la modul cum suntem percepuţi în ultimele săptămâni, unde s-au văzut nişte lucruri concrete, am speranţa că şi guvernul va considera că se schimbă lucruri şi că acesta va fi unul din cele mai bune locuri în care să dea aceşti 250 de milioane pentru că se vor vedea imediat în vagoane noi modernizate pentru oameni.”

RADOR
Foto: Pixabay